Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 3 au desfășurat vineri, 4 martie, o activitate referitoare la importanța sortării corecte a deșeurilor. Cei mici au învățat că numai prin reciclare și grijă față de natură putem avea un oraș frumos și curat.
”Reprezentanții Retim si ADID Timiș au prezentat copiilor regulile de colectare separată a deșeurilor și, într-un format interactiv, au pus la dispoziție informații corecte și concrete cu privire la acest subiect. Au fost acordate obiecte promoționale fiecărui copil participant. De asemenea, pe platforma Kahoot s-au realizat teste interactive din materialele prezentate”, a declarat prof. Cristian Indricău, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 3 din Lugoj.
Copiii s-au arătat interesați de modalitățile prin care pot contribui la conservarea mediului înconjurător, fiind foarte receptivi la informațiile diseminate de reprezentanții Retim și ADID Timiș.