Ziua de marți, 13 aprilie, a fost una reușită și nu cu ghinion pentru Marcel Avram, primarul orașului Făget, care a fost prezent la București, la sediul Guvernului României și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice pentru a solicita aprobarea a cinci proiecte, care vizează lucrări ample de infrastructură, de la drumuri și străzi, la rețele de canalizare și construirea unor instituții de interes public.
Apoi, Marcel Avram s-a întâlnit și cu premierul Florin Cîțu, pentru a – i prezenta și susține solicitările.
”Am depus solicitările pentru includerea în Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social a cinci proiecte de interes local. Totodată, am avut și o întâlnire de lucru cu prim ministrul României, domnul Florin Cîțu. Principala temă dezbătută a fost discutarea acestor proiecte, precum și necesitatea și oportunitatea implementării lor. Sperăm ca,în cursul acestui an, pentru o parte din ele și la începutul anului viitor pentru restul, să semnăm contractele de finanțare, iar mai apoi să trecem efectiv la implementarea lor”, a transmis primarul Marcel Avram.
Pentru a cunoaște mai bine localitatea și istoria ei, edilul i-a făcut și un cadou premierului, o lucrare de excepție – Monografia Făgetului, scrisă de profesorii Dumitru Tomoni și Ion Căliman.