Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu” din Lugoj a intrat, în luna octombrie a anului 2014, într-un amplu proces de reabilitare al interiorului, muncitorii fiind într-un stadiu avansat cu lucrările de modernizare a sălii principale a acestuia. Pereţii teatrului au căpătat o nouă înfăţişare, de asemenea lojele şi tavanul, dar şi zona din perimetrul cortinei. Lucrările se află pe ultima sută de metri, în câteva luni locaţia urmând să fie pusă la îndemâna publicului şi a artiştilor.
Tapiţeria veche a fost schimbată cu una nouă, iar diferitele elemente de decor aurite oferă, spun reprezentanţii administraţiei locale, o tentă de nou, de modern lăcaşului de cultură. De asemenea, pentru a pune în evidenţă noile decoraţiuni, în tot teatrul au fost montate lumini cu LED şi candelabre, care scot în evidenţă lucrarea.
„Reparaţiile au început în luna octombrie şi sperăm ca până la vară să terminăm lucrarea pe interior. Urmează lojele, se va despărţi fostul balcon, pentru că a fost prost gândit şi nu se vede nimic din a doua parte, iar apoi foaierul şi resturile, pentru ca teatrul să arate ca un adevărat locaş de cultură şi nu un cămin de la sat”, a declarat pentru Redeşteptarea Francisc Boldea, primarul Lugojului.
Următorul pas al lucrării este montarea scaunelor şi a mochetei.
„Lucrările după cum vedeţi sunt într-un stadiu foarte avansat. Săptămâna următoare urmează să începem montarea mochetei, care va fi colorată la fel ca pereţii, iar pe jos la capetele de rânduri vom monta linii cu becuri LED economice pentru vizibilitate. De asemenea, cele 250 de scaune vor fi la rândul lor montate în scurt timp”, a precizat Constantin Ilie, directorul Casei de Cultură a Municipiului Lugoj.
Conform edilului şef al Lugojului, lucrările la teatrul municipal au costat până în această fază aproximativ 800.000 de lei, o sumă importantă, dar care se justifică prin modul în care o să arate teatrul la final de execuţie a proiectului. Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu” împlineşte în 2015 vârsta de 115 ani de la inaugurare.
Urât…Alb-auriu!!!
daca nici teatrul nu arata acum ok tu esti un dezaxat mintal. Am si eu o intrebare:In cate teatre ai fost tu in viata ta? te rog sa imi raspunzi
Aşa stiţi voi să argumentaţi, doar prin jigniri. Să nu crezi că produci teamă. Din contră. Îţi arăţi limitele pe care le ai.
Urmăreşte mediul online, să vezi câţi „dezaxaţi” există…
Eu nu vreau sa argumentez nimic, nu imi pasa daca e X sau Y la putere, e acelasi rahat. Eu ma refer ca tu nu ai alta treaba decat sa critici. Mai bine stai in banca ta si realizeaza si tu ceva ca nu poti trai din critica. Daca iti place sa critici fa-te critic de arta, de teatru, de film ca poate castigi si tu ceva. Dar na ca sa fi critic in respectivele domenii iti trebuie o anumita inteigenta nu e ca si critica politica pe care o faci unde oricum esti varza. Asa ca la munca tinere Boro.
Asa pentru cultura ta generala si Teatrul din Viena e tot alb-auriu si mai sunt multe exemple pe care le gasesti pe google ti-am pus un link unde poti vedea. O seara buna 🙂
http://www.infotour.ro/uploads/ghid/2013/03/teatrul-de-pe-raul-viena_h6sc.jpg
Neinspirata alegerea cu auriul. Urit!
Combinatia de alb cu auriu a teatrului din Viena, geniala. La noi cred ca oamenii care au pus acel auriu sunt cel putin discromati(Cred ca sunt aceleasi persoane de la muzeu, mizerabil). In fine, un alt kitsch in orasul nostru.
Pentru Lugojel era OK !Urmeaza poate intrebarea in cite teatre din lume am fost,sau ? In destule pentru a constata,ca uneori mai putin,
e mai mult.Ne expunem galbenii ca la ruga !”Epoca de aur” !
Daca este facut cumva dupa gustul artistic al lui Boldea atunci arata groaznic ! Poate nu s-abagat in chestia asta si atunci va fi bine.
E super fata de cum arata!!!
Nu am vazut inca rezultatele finale, insa din imaginile vazute se vede o schimbare destul de radicala a teatrului, cat despre parerile pro-contra cand avizati o critica tineti cont si de bugetele alocate lucrarilor. Astfel spus, ma bucur ca vad schimbari si in mediul aritecto-cultural al orasului Lugoj, bafta.
Auriu mult – specific „culturii” tiganesti: adica bani multi si minte putina! E o reusita in traditionalui „gust” al primarului! Acum se asorteaza mai bine cu palatul tiganesc de peste drum, in care a fost transformata casa Porumb, o piesa arhitectonica armonioasa, autentica si valoroasa, pe care a avut-o orasul nostru. O sa modifice si cladirea primariei: ii va pune turnulete tailandeze spoite cu auriu !!!
in toate marile teatre din lume e facut cu alb-auriu, teatrul cum arata acum e mult mai ok decat multe alte teatre din tara si o spun pentru ca am fost in multe dintre ele si am vazut cum arata, dar de trebuie sa fim carcotasi.