Clubul Space Bowling din Lugoj a fost sâmbătă, 26 octombrie, începând cu ora 17, gazda Campionatului de table. Taxa de participare a fost de 15 lei, banii adunaţi, fiind folosiți ulterior pentru premierea primilor 3 clasați.

18 lugojeni s-au luptat mai bine de şase ore pentru a ocupa locul întâi, care în final a-i revenit lui Cosmin Rotariu. Acesta a primit trofeul, o diplomă şi 150 de lei. Locul doi a fost ocupat de Iakab Bella care a fost premiat cu o diplomă şi suma de 70 de lei, iar pe locul trei s-a clasat Bujor Azgur, premiat cu o diplomă şi 50 de lei.
Competiţia s-a desfăşurat în sistem piramidă dublă, primul la 5 meciuri câștigate, iar în finală primul la 7 meciuri câștigate.