Orăşelul Copiilor, care a luat locul patinoarului din parcul „George Enescu” a fost deschis oficial astăzi, în jurul orei 11:00. La inaugurare au participat o delegaţie din Vârşeţ şi una din Macedonia.

„După trei săptămâni de muncă, s-a terminat acest Orăşel al Copiilor, iar copiii prezenţi aici sunt foarte bucuroşi. Toate suflantele vor merge în mod continuu ca să fie presiune constantă. Este gratuit pentru copii, este cadoul nostru de Sfintele Sărbători de Paşte şi până la terminarea şcolii. Îi rog pe lugojeni să aibă grijă de el pentru că e gonflabil şi se poate distruge foarte uşor”, a declarat primarul municipiului, Francisc Boldea.
În Orăşelul Copiilor se găsesc un tobogan de plastic, un traseu cu obstacole şi un mini-oraş gonflabil. Copiii prezenţi la inaugurare le-au luat cu asalt, fiind foarte încântaţi.
„Este ceva minunat pentru copiii noştri, de acum inainte vom avea cum să ne petrecem timpul liber. E locul ideal pentru ei”, este de părere unul dintre părinţii prezenţi la inaugurare.
Orăşelul copiilor va funcţiona până în 22-23 iunie, după care locul său va fi luat de un teren de beach volei.