Reabilitarea clădirii şi repunerea în funcţiune a vechiului cinematograf Victoria va fi executată de către Avitech CO din Voluntari care a câştigat licitaţia în faţa contracandidaţilor: Asocierea SC Tehnocer & Saman Construction, Asocierea SC Biju & SC Icco Systems & SC Trovacassa din Timişoara.

Valoarea estimată pentru execuţia acestei lucrări este de 4,2 milioane de lei, fonduri de la bugetul local. Durata contractului sau termenul pentru finalizare a lucrărilor este de 12 luni începând de la data atribuirii.
Cinematograful Victoria va avea trei săli, una pentru copii, una pentru cinema 2D, în care se vor putea desfăşura şi anumite activităţi, ca de exemplu lansări de carte, iar o sală va fi pentru proiecţii 3D.
Cele două săli, transformate din actuala sală mare, vor fi de 94, respectiv 64 de locuri, cu sunet dolby surround, pentru ele dorindu-se un mobilier modern, în genul celor de la mall-ul din Timişoara. La intrare va exista o cafenea, iar la etaj spaţiile administrative pentru personalul angajat al cinematografului.