Maternitatea spitalului municipal ”dr. Teodor Andrei” Lugoj a intrat în proces de modernizare şi reabilitare, iar primele rezultate ale investiţiilor au început să fie vizibile.
Prin fonduri ce provin de la Ministerul Sănătăţii, în urma unui contract încheiat cu administraţia locală, a fost alocată instituţiei medicale în acest an suma de 500.000 de lei.
”S-a făcut compartimentarea, pentru a putea fi dată o formă secţiei, ceea ce implică oficiul, o cameră de asistente, o magazie de material moale şi sală de tratament – în partea de maternitate. În ceea ce priveşte saloanele, vom avea trei cu câte trei paturi şi un salon mare, cu o capacitate de patru paturi, ce va avea şi propriul grup sanitar, iar la neonatologie vor fi două saloanele cu câte trei paturi. De asemenea, toate saloanele vor avea schimbată tâmplăria, va fi modernizat sistemul de încălzire, vor fi dotate cu senzori de fum, aer condiţionat în tavan, ca şi în cazul Compartimentului de Primiri Urgenţe şi nu în ultimul rând oxigen tras în fiecare salon”, a declarat Claudiu Fota, administrator în cadrul Spitalului Municipal.
”Întreaga lucrare se ridică la 1.335.000 de lei. Astfel suma de 500.000 de lei, alocată anul acesta de Ministerul Sănătăţii este folosită pentru această parte, de reabilitare a maternităţii, pentru ca pentru cea de-a doua parte, respectiv ginecologia să fie alocaţi cei 835.000 de lei de către minister, în anul 2016”, explică administratorul spitalului lugojean.
Lucrarea de modernizare se va desfăşura în două etape, maternitatea, proiect ce a debutat în acest an, pentru ca pe viitor să urmeze angajarea lucrărilor ce vizează ginecologia.
Noua maternitate va fi inaugurată la începutul lunii noiembrie.