Duminică, 1 Martie, aproximativ 200 de biciclişti s-au adunat pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor din Lugoj pentru prima plimbare pe biciclete în cadrul campaniei Lugojul Pedalează în anul 2015.
De la ora 15, mai multe şcoli din oraş şi-au expus mărţişoarele realizate de elevi apoi, după ce au fost admirate de participanţi, cei mici le-au împărţit doamnelor şi domnişoarelor care au venit la pedalat.
„Au participat alături de noi Şcolile Anişoara Odeanu, Nr. 2, Nr. 3 şi Nr. 4, dar şi Colegiul Tehnic Valeriu Branişte. Ne bucurăm de implicarea lor şi anunţăm de pe acum că a doua provocare pentru şcoli va fi în data de 28 martie când se sărbătoreşte Ora Pământului”, a declarat Alina Lelescu, organizator.
De la ora 16, bicicliştii au plecat la plimbare însoţiţi ca de obicei de Poliţia Rutieră, Poliţia Locală şi Jandarmerie.
Vă remintim că din această lună campania Lugojul Pedalează a iniţiat o colaborare cu şcolile din Lugoj la sfârşitul căreia va fi desemnată „Şcoala Lugojul Pedalează”.
Campania Lugojul Pedalează este organizată de Clubul de Turism Concordia, Redeşteptarea şi Go Media. Parteneri de încredere Nova FM şi Ten TV.
frumoasa initiativa.
Pacat ca face frizerul o gramada de bani din asta… si strica farmecul plimbarii…