Lugojeanul Emil Constantin, omul care mulți ani a trăit și a supraviețuit pe drumuri, cunoscut sub numele de “Marius, copilul străzii”, ajuns la maturitate, având o familie frumoasă și o fiică de 12 ani, s-a dedicat de mai mult timp acțiunilor caritabile.
De această dată, inițiativa a fost luată de fiica sa Lois, pe care a educat-o în spiritul dăruirii și ajutorării celor nevoiași.
Astfel, cei doi, tată și fiică, au reușit să ofere 200 de pungi cu dulciuri unor copii cu situație materială mai grea de la școala gimnazială din Cartierul Balta Sărată, care aparține de Liceul Tehnologic ”Dacia” din municipiul Caransebeș.
”Mulțumesc doamnei Camelia Rusulescu, directorul liceului pentru ajutor și găzduirea acestei acțiuni. De asemenea, mulțumesc tuturor prietenilor care au fost alături de noi și mod special preotului Petru Rosoca și familiei sale din Găvojdia, care au sponsorizat cele 200 de pachete cu dulciuri. O acțiune mai mare o vom face, tot în Caransebeș, pe 21 decembrie, data la care împlinesc 40 de ani, iar atunci vom împărți 400 de pachete cu daruri de Crăciun pentru oamenii nevoiași”, ne-a declarat Emil Constantin.