Împlinirea a 33 de ani de când Lugojul a devenit al doilea oraș liber de comunism din România – declarat ulterior Oraș Martir, iar 20 decembrie, Ziua Lugojului – a fi marcată, cum se cuvine, prin mai multe manifestări de omagiere a celor trei eroi martiri lugojeni, căzuți în zilele Revoluției din 1989.
Acestea au fost organizate de către Asociația 16-21 Decembrie 1989 și Asociația Luptătorilor, Participanților și Arestaților în Revoluție (ALPAR) – Lugoj 20 Decembrie 1989, împreună cu Federația Națională ”Loja de Onoare a Revoluționarilor din Decembrie 1989” (LORD).
Seria de manifestări omagiale a început marți 20 decembrie, de la ora 9, la Biserica “Învierea Domnului”.
Aici, în prezența revoluționarilor lugojeni, preotul paroh Nicolae Ciucure, a oficiat o slujbă de pomenire a celor trei eroi martiri ai Lugojului – Valentin Rosada, Daniel Brocea și Norbert Pongratz .
Apoi, de la ora 10, a avut loc întâlnirea revoluționarilor cu lugojenii, la Ceasul Electric, de unde s-a pornit în marș, pe traseul străbătut de manifestanți în ziua de 20 decembrie 1989, de această dată, deplasarea fiind acompaniată cu cântece patriotice, interpretate de fanfara municipală.
La Crucea din fața Primăriei Lugoj, fanfara a intonat imnul național. Aici, preotul Nicolae Ciucure a celebrat o scurtă slujbă de pomenire, după care au fost depuse coroane și jerbe de flori din partea celor două organizații de revoluționari și din partea filialei locale a Alianței pentru Unirea Românilor (AUR).
Ceremonii similare s-au mai desfășurat la Troița de pe Strada Timișorii, la Monumentul Revoluției din fața unității militare, precum și la mormintele celor trei eroi lugojeni, din Cimitirul Ortodox și Cimitirul Catolic.
A depus coroane de flori și Asociația Municipală Cultul Eroilor „Gl.D.P. Tocineanu” Lugoj.
În final, de la ora 14, la Restaurantul J’adore, a avut loc un dineu, în cadrul căruia au fost înmânate ordine și distincții.
Ziua Lugojului a fost omagiată și de către Primăria și Consiliul Local Lugoj, care au depus coroane de flori la monumentele Revoluției.