Insula din cartierul Cotu Mic se pregătește să își schimbe total aspectul.
Vineri, 18 februarie, începând cu ora 16 a avut loc lansarea proiectelor ce vizează reamenajarea spațiului, astfel încât insula să devină un punct de atracție principal pentru lugojeni și nu numai.
La eveniment au fost prezenți, alături de cetățeni ai orașului, reprezentați ai Primăriei, precum și reprezentanții asociațiilor implicate în reabilitarea perimetrului.
În prezent, în municipiu nu există nu există spații verzi sigure, amenajate sau întreținute, locuri unde lugojenii să aibă posibilitatea de a-și petrece timpul sau să desfășoare activități în aer liber. Deși insula din Cotu Mic ar trebui să fie un simbol al stării de bine pentru lugojeni, având un istoric strâns legat de petrecerea timpului liber în natură, prin practicarea de activități sportive și de divertisment, astăzi acest spațiu urban comun este aproape părăsit și uitat.
Insula Cotu Mic are accesul închis pentru locuitorii și vizitatorii orașului, fiind utilizată doar de câteva persoane care practică tenisul de câmp la nivel amator, activitate care ocupă o suprafață amenajată cu terenuri de tenis de câmp de doar 4.000 mp, dintr-un total de aproape 6 hectare de spațiu verde. Lucrurile sunt pe cale să se schimbe datorită unui proiect finanțat prin Fondul pentru un viitor mai bun în comunități, un program coordonat la nivel național de Federaţia Fundaţiile Comunitare din România – FFCR, finanțat de Lidl Romania și implementat la nivel local de Fundaţia Comunitară Timişoara.
”Urmează să se implementeze până la finalul lunii iulie 2022 trei proiecte pe insulă. Unul dintre aceste proiecte sună simplu, dar nu este, și e foarte important ca el să aibă loc. Este vorba despre maparea insulei. Vom descoperi care sunt speciile de plante, de arbori, arbuști și chiar mamifere de mici dimensiuni care trăiesc pe aici și, practic, fac parte din biodiversitate și din ecosistemul insulei. Cel de-al doilea proiect, fără de care noi nu am avea cum să ne bucurăm de spațiu, este acela de ecologizare și amenajare. Urmează proiectul de activare a insulei, prin evenimente diverse, acesta fiind, probabil, proiectul cel mai animat, care va readuce insula în viața lugojenilor și pe lugojeni înapoi pe insulă”, a declarat Roxana Alexa, consilier personal al primarului Lugojului.
Intervențiile propuse pentru a fi executate în cadrul activităților proiectelor ”Lugojenii își îngrijesc insula!” (Asociația Verde de Banat), ”Punem insula pe hartă” (Grup Civic de Inițiativă Locală) și ”Oameni pe Insulă” (Asociația Alternativei Sportive), presupun ecologizarea și amenajarea unui perimetru de spațiu verde comun pe insulă, prin implicarea voluntară a lugojenilor, a echipelor de proiecte din partea mai multor asociații și grupuri de inițiativă și cu sprijinul echipei Administrate Patrimoniu Local Lugoj; identificare și maparea speciilor de plante, arbuști, arbori și mici mamifere care fac parte din biodiversitatea insulei; activarea insulei prin acțiuni care se adresează tuturor lugojenilor, cum ar fi proiecții video în aer liber, concursuri de orientare în spațiu, evenimente sportive (badminton, ture cu caiacul, yoga), lecții non-formale despre ecosistem, biodiversitatea, ecologie și povestea continuă.
Simplul fapt că va fi restabilit accesul în acest spațiu urban comun, va trezi interesul locuitorilor pentru a-și petrece timpul în aer liber, într-un cadru natural chiar în centrul orașului, iar acest fapt îi va motiva să se alăture grupurilor de voluntari care vor participa la activitățile de ecologizare, amenajare și întreținere de-a lungul timpului.
Restabilirea accesului pe insulă pentru locuitorii și vizitatorii Lugojului reprezintă o mișcare firească de reactivare a spațiului și utilizarea cadrului natural în mod autentic.