Școala Gimnazială Nr. 4 din Lugoj a găzduit vineri, 15 noiembrie, un eveniment inedit pentru Lugoj. Pe terenul de sport al instituției de învățământ a avut loc prima ediție a Olimpiadei Gimnaziilor la disciplina fotbal, fete. La competiției au participat trei echipe, respectiv sportivele școlii gazdă, echipa Școlii Gimnaziale Nr. 2 și fetele de la Școala Gimnazială ”Anișoara Odeanu”.
”S-a jucat în sistem fiecare cu fiecare, după același regulament ca la fotbal băieți, iar jocul s-a desfășurat pe parcursul a două reprize de 10 minute. Pentru prima ediție desfășurată, participarea a fost una numeroasă, nivelul jocurilor a fost unul ridicat și competiția s-a desfășurat în spirit de fair-play”, a declarat prof. Cristian Indricău.
În urma meciurilor disputate, clasamentul a fost următorul: locul I a revenit echipei Școlii Gimnaziale Nr. 2, coordonată de profesorii Elena Bratu și Cristian Gogu; pe locul al II-lea s-a clasat Școala Gimnazială Nr. 4, cu echipa coordonată de profesorii Monica Ianculescu și Cristian Indricău, iar locul III a revenit Școlii Gimnaziale ”Anișoara Odeanu”.
Sportivele Școlii Gimnaziale Nr. 2 care au dovedit că sportul rege nu e doar pentru băieți vor reprezenta municipiul Lugoj și zona la faza județeană care se va desfășura în primăvara anului viitor la Timișoara.
Competiția a fost organizată de profesorii Cristian Indricău (responsabil) și Manuel Pașca (membru).