În cadrul ”Săptămânii Altfel”, Școala Gimnazială ”Eftimie Murgu” a desfășurat luni, 16 decembrie, a doua ediție a unei activități deosebite, Muzeul Bibliei, în cadrul căreia au fost prezentate o multitudine de ediții biblice care au încântat atât copiii, cât și cadrele didactice.
”Copiii au fost foarte încântați de expunerea celei mai mari biblii din România, în care au avut ocazia să transcrie și ei câteva veresete și s-au bucurat să afle poveștile legate de personajele importante din biblie, să vadă diferite biblii printre care și cea mai mică biblie din lume și chiar biblia care a ajuns pe lună. Acest eveniment a avut o mare reușită, elevii primind cu mare interes explicațiile preoților și pastorilor despre această carte unică cunoscută și sub numele de Cartea Cărților”, a transmis Cristian Indrică, directorul școlii.
Printre personalității municipiului care au răspuns cu prezența lor la acest eveniment au fost primarul Lugojului, Călin Dobra, Pr. On. Protopop Ionuț Furdean, Pr. On. Protopop Onorific Ioan Cerbu, Pator Zoltan Gall, pastor Cadmiel Paveloni și fondatorul Muzeului Bibliei, dr. Ionel Țuțac.
”Mă bucur să văd cum proiectul Muzeului Bibliei, pe care am avut onoarea să îl susțin în 2019 în calitate de președinte al Consiliului Județean, alături de inițiatorul său, domnul Ionel Tuțac, începe să prindă contur și la Lugoj. Astăzi, expoziția este găzduită de Școala Gimnazială „Eftimie Murgu”, un loc unde generațiile tinere pot descoperi aceste exponate deosebite, pline de istorie și semnificație. Cred cu tărie că ele sunt mai mult decât simple obiecte – sunt povești și lecții pe care orice copil ar trebui să le cunoască și să le aprofundeze. Sunt convins că în 2025 vom reuși să inaugurăm o expoziție permanentă în cadrul muzeului, oferind astfel comunității un spațiu dedicat valorilor și cunoașterii”, a declarant Călin Dobra.
Cu această ocazie a fost expusă și prima biblie românească care datează din anul 1865.
”Cred cu tărie că ele sunt mai mult decât simple obiecte – sunt povești și lecții pe care orice copil ar trebui să le cunoască și să le aprofundeze.”
–
Diplomatică formulare!
Sunt povești (pentru unii) sau lecții (pentru alții), depinde însă și de traducere sau de răstălmăcire (cu interpretare).
În acest mod toată lumea e mulțumită.
Nu?