Artişti lugojeni, voluntari şi elevi din cadrul Şcolii Nr. 12 din Măguri au pictat miercuri holul unităţii şcolare, în cadrul unui proiect iniţiat de Casa Flora. Scopul acestui proiect este incluziunea socială a copiilor romi prin interacţionarea cu alţi copii din regiune.
Artişti lugojeni, voluntari şi elevi din cadrul Şcolii Nr. 12 din Măguri au pictat miercuri holul unităţii şcolare, în cadrul unui proiect iniţiat de Casa Flora. Scopul acestui proiect este incluziunea socială a copiilor romi prin interacţionarea cu alţi copii din regiune.
„Proiectul pe care l-am dezvoltat astăzi a pornit de la o echipă de artişti locali. Iniţial, am făcut patru echipe, din patru artişti locali. Surpriza mea a fost să constat că printre componenţii unei echipe să fie alţi artişti locali binecunoscuţi la noi. Aici sunt majoritatea artiştilor noştri, cu care ne mândrim, ceea ce se vede şi pe perete în calitatea lucrărilor. De asemenea, în echipele artiştilor sunt copiii lor sau alţi copii care au dorit să facă voluntariat şi sunt copiii de aici din şcoală, care au venit şi ei să contribuie aşa cum pot ei la realizarea acestor desene”, ne-a spus Monica Niga, manager la Casa Flora.
Directorul Şcolii este de părere că acest proiect este binevenit şi îi va face pe copii să vină cu drag la şcoală.
„Sunt ferm convins că şcoala va arăta mai bine, copiilor le va plăcea, vor veni cu drag la şcoală, nu că nu ar veni cu drag şi acum. E bine că ne descoperă şi alţii şi văd o altă faţă a copiilor romi, care nu sunt întotdeauna cum uneori mass-media îi promovează. Sper să fie şi alte acţiuni de acest gen, noi suntem deschişi. Am ţinut ca desenele să cuprindă elemente care reprezintă comunitatea romă şi anume, vioara, focul, cerul, roata şi tocmai de aceea vedeţi că sunt desene vesele care au în compoziţie şi aceste elemente”, a spus Mihai Moldovan, directorul Şcolii Nr. 12 din Măguri.
Printre cei care au participat la proiect s-a aflat şi Martin Nagy, director executiv şi Consultant al Artelor Internaţionale din Statele Unite.
„Avem alături de noi artişti profesionişti şi copii din cadrul şcolii care, împreună, pictează pereţii cu desene care semnifică istoria comunităţii, visele sau poate speranţele de viitor ale comunităţii. Ce este cel mai important este că această acţiune îi aduce pe toţi să muncească la un loc şi practic, acesta este scopul proiectului. Sunt foarte mândru de ceea ce văd aici, atât artiştii, cât şi voluntarii s-au mobilizat foarte bine, iar copiii din cadrul acestei şcoli sunt minunaţi”, este de părere Martin Nagy.
De admirat este că artiştii au fost nevoiţi să picteze pe întuneric pentru că în şcoală curentul era întrerupt din cauza unei furtuni. Chiar şi aşa, echipa nu şi-a abandonat munca astfel că un o şcoală mai veselă îi aşteaptă acum pe copiii din Măguri.
{gallery}maguri_11072013{/gallery}