Elevii Colegiului Naţional ”Coriolan Brediceanu” au fost premiaţi joi, 24 septembrie cu diplome obţinute în urma examenului de Sprachdiplom, susţinut în luna martie a acestui an.
”Avem în continuare clase la secţia germană şi este frumos că de această disciplină sunt interesaţi şi alţi copii, nu doar cei din cadrul secţiei germană. Sunt mulţi elevi care s-au preocupat de obţinerea acestui atestat. Noi suntem mândri, vă felicităm şi sperăm ca aceste diplome să vă ajute pe viitor, în carierele alese”, a spus Gheorghe Bancu, director al instituţiei lugojene de învăţământ.
În organizarea examenului şi pregătirea liceenilor s-au implicat activ patru cadre didactice ale colegiului – Adina Lazăr, Dagmar Lepcan, Pestemia Berariu şi Astrid Tătar.
”Peste 30 de elevi ai colegiului nostru au primit astăzi diplomele pentru examenul de Sprachdiplom. Ne bucurăm foarte mult, în calitatea noastră de cadre didactice care predau la această şcoală. De asemenea ne bucurăm foarte mult că majoritatea elevilor la secţia română, învăţând limba germană ca limba a doua, au posibilitatea să susţină în şcoala noastră acest examen, gratuit, primind o diplomă recunoscută de statul german. Pentru ei e o mare ocazie şi ne bucurăm nespus că interesul elevilor pentru limba germană şi pentru susţinerea acestui examen creşte de la an la an”, a declarat Adina Lazăr, profesoară a Colegiului Naţional ”Coriolan Brediceanu”.
La eveniment, alături de elevi şi profesori a fost prezentă, din partea statului german, Birgit Sölderwanger, în calitate de cadru didactic specializat, căreia i-a revenit sarcina de a premia interesul şi dedicarea elevilor pentru limba germană.