Timp de trei zile, în Sala Sporturilor I.K. Ghermănescu din Lugoj, au avut loc întrecerile primei ediţii a turneului amical de volei, ”Cupa Banatul”, competiţie la care au participat patru formaţii de prima ligă: Penicilina Iaşi, SCM U Craiova, U Cluj şi gazdele de la CSM Lugoj.
Acest prim turneu de verificare organizat pe teren propriu a oferit un bun prilej celor trei tehnicieni lugojeni, Valerijan Luka, Ugljesa Segrt şi Vasile Canea, să evalueze pregătirea desfăşurată până acum, dar şi să încerce creionarea unui prim sextet.
Motiv pentru care Valerijan Luka a încercat diverse formule de echipă, în care coordonatorii Luminiţa Trombiţaş şi Irina Andreica au făcut deseori schimb, extremele Ramona Rus, Laura Lungu şi Jasmina Petromăneanţ au evoluat atât ca atacanţi secunzi cât şi ca universali, iar portul de libero a fost completat pe rând de Ivana Milanovic şi Adriana Rotaru.
Singurul post pe care antrenorul lugojean nu a făcut momentan nici un experiment este cel de centru, unde certitudini par americanca Krista DeGeest şi experimentata Ionela Canea.
Remarcabilă şi evoluţia universalului sârb Ivana Radonjic, care aprcă nu a lipsit deloc din echipa lugojeană, dar şi apariţia pe teren a extrem de tinerei jucătoare Alexandra Panţiru, care la 15 ani a debutat în formaţia lugojeană.
Jocurile turneului au fost însă echilibrate, excepţie poate întâlnirile cu echipa din Cluj, aflată încă în plin proces de completare al lotului. Penicilina Iaşi vine în această ediţie de campionat într-o structură mult îmbunătăţită, cu un antrenor experimentat pe bancă, Dan Gavril, dar şi câteva internaţionale în teren, între care şi fosta componentă a CSM lugoj, Katarina Iovanovic.
Universitatea Craiova rămâne aceeaşi nucă tare pentru CSM Lugoj, venirile campioanelor Adina Stanciu şi Ioana Vodă, fiind unele ce dau plus valoare formaţiei oltene.
Rezultatele întregistrate în cele trei zile au fost: SCM U Craiova – U Cluj 3-0, Penicilina Iaşi – CSM Lugoj 0-3, SCM U Craiova – Penicilina Iaşi 3-0, CSM Lugoj – U Cluj 3-0, U Cluj – Penicilina Iaşi 0-3 şi CSM Lugoj – SCM U Craiova 3-1. CSM Lugoj a încheiat turneul pe locul I, SCM U Craiova pe poziţia a II-a, Penicilina Iaşi pe locul III, iar U Cluj a încheiat a patra.
CSM Lugoj – U Cluj
CSM Lugoj – SCM U Craiova
CSM Lugoj – Penicilina Iaşi
Foto: Sorin Pilipeți