Zeci de elevi de la şcolile din Lugoj şi din localităţile învecinate s-au adunat vineri, în parcul ”George Enescu”, perfect pregătit de organizatori pentru a celebra ziua copilului.
Compania Autoliv, cu sprijinul primăriei şi Clubului Copiilor, a organizat, cu ocazia zilei de 1 iunie, un eveniment în aer liber, care să aducă laolaltă zâmbete, premii, cântece şi joacă.
Cum energia şi buna dispoziţie sunt molipsitoare, soarele nu s-a lăsat prea mult aşteptat şi după zile înnorate, a sosit acum, în completarea atmosferei.
Festivitatea a început la ora 10, însă de la primele ore ale dimineţii parcul s-a umplut de copii dornici de distracţie. Jocurile copilăriei şi desenele pe pavaj au fost la ele acasă, iar printre mingi şi baloane, dăruite de Autoliv, râsetele micuţilor au răsunat la fiecare pas.
Spectacolul artistic a început cu un program de dansuri moderne susţinut de elevi pregătiţi de profesoara Delia Chiran.
”Copii talentaţi, de care eu sunt mândră. Cercul de dans modern de la Clubul Copiilor îi premiază cu diplome pentru toată activitatea depusă pe parcursul anului şcolar. Pe această cale vreau să le mulţumesc părinţilor, care îi îndrumă spre aceste activităţi de la club”, ne-a spus doamna profesoară Chiran.
Din program nu au lipsit nici poeziile în grai, sau cântece din repertoriul muzicii populare bănăţene.
Reprezentant al municipalităţii la eveniment a fost Francisc Boldea, primarul oraşului, care alături de organizatori a înmânat premii surpriză copiilor cu rezultate deosebite la concursuri şi olimpiade şcolare.
Autoliv a premiat eforturile depuse de nouă elevi de la: Şcoala Gimnazială nr. 2 – Denis Cristian Stanciu, Şcoala Gimnazială nr. 3 – Andreea Wachsman Grega, Şcoala Gimnazială nr. 4 – Doris Căprariu, Şcoala Gimnazială ”Anişoara Odeanu” – Sergiu Novac, Şcoala Gimnazială ”Eftimie Murgu” – Alexandru Iulian Alberto Udrea, Şcoala Gimnazială de muzică ”Filaret Barbu” – Selany Lazăr Niedermayer, Colegiul Naţional ”Coriolan Brediceanu” – Anastasia Amalia Antanas, Colegiul Naţional “Iulia Hasdeu” – Bogdan Ioan Popîrlan şi Şcoala Gimnazială nr. 12 Măguri – Carlos Ion Rădulescu, cu câte o bicicletă, fapt ce a dat o însemnătate aparte zilei de 1 iunie.
Surprizele s-au ţinut lanţ pe parcursul întregii festivităţi.
Primăria Municipiului Lugoj a pregătit special pentru acest eveniment peste 500 de pachete, dăruite copiilor în dar, iar Compania Autoliv le-a adus celor prezenţi un zâmbet pe faţă prin cele peste 2000 de baloane şi mingi oferite.