Capitala Banatului, Timișoara, a fost gazda unui eveniment de proporții pentru locuitorii din întreg județul Timiș.
Pasionații de cumpărături dar și cei în căutarea relaxării pot vizita de astăzi, 31 martie, noul centru comercial dominant din vestul țării „Shopping City Timișoara”.
Inaugurarea a început de la ora 9 printr-o conferință de presă la care au participat Nicolae Robu, primarul Timișoarei, Mircea Băcală, prefectul județului Timiș și Sebastian Mahu, asistent manager NEPI(New Europe Property Investments).
Cel mai nou și modern mall din afara Capitalei se întinde pe o suprafață de 18 hectare, iar suma la care se ridică investițiile este de peste 80 de milioane de euro. Odată cu finalizarea dezvoltării sale se va ajunge la o suprafață închiriabilă de 70.000 de mp, deservind întreaga regiune de vest a României.
„Am luat în calcul să fie un proiect simplu, un proiect cât mai facil și mai convenabil, în care să se regăsească o diversitate foarte mare de servicii și în același timp un nivel ridicat de calitate al acestora”, a declarat Sebastian Mahu, reprezentantul NEPI la eveniment.
Astfel, pentru a completa și facilita experiența de cumpărături, noul centru comercial pune la dispoziția clienților săi 2.700 de locuri de parcare gratuite.
„Shopping City Timișoara oferă timișorenilor și nu numai, estimativ 1.500 de locuri de muncă bune”, a comunicat Nicolae Robu, primarul Timișoarei.
Cu ocazia inaugurării vor fi organizate concerte pentru vizitatori, pe scenă urcând nume cunoscute în lumea muzicii românești.
Astfel, vineri, 1 aprilie va concerta de la ora 18 Andra, urmată de la ora 20 de binecunoscuta formație Vama.
Sâmbătă, 2 aprilie, de la ora 18, va urca pe scenă Phaser, la 18:45 e programat momentul celor de la Robin and the backstabbers, ca de la ora 20 să vină în fața publicului, Vița de vie.
Nici iubitorii de folclor nu au fost uitați, duminică, 3 aprilie, performând ansamblul Doina Timișului, de la ora 17:30.
În încheierea programului artistic, de la ora 19, alături de vizitatorii noului mall va fi prezentă Gașca Zurli, cu spectacolul „Am o căsuță mică”.