O parte din patrupedele de la Adăpostul pentru Câini fără Stăpân (A.C.S), unitate aflată în subordinea Salpres-ului au fost vaccinate.
Un număr de 56 de doze de vaccin polivalent au fost administrate de medicii veterinari.
Această acţiune, la care a luat parte şi Otto Forster, elveţianul care se implică de ceva timp în ajutorarea câinilor fără stăpân din Lugoj, a fost demarată tocmai pentru a pregăti un număr de animale spre a fi adoptate de familii din Germania şi Elveţia.
”Asociaţia Streunerfreunde Lugoj – România e. V. are ca principal scop, găsirea unor familii din Germania care să adopte aceste animale. Pentru asta, câinii vor fi castraţi şi vaccinaţi. În primăvară vom contribui cu materiale pentru a renova boxele actuale, dar pentru acest lucru este nevoie de o colaborare cu lugojenii. Dacă există o bună colaborare cu cetăţenii noi am prognoza că în următorii cinci ani , peste 80 % din câini nu vor mai fi pe stradă. Castrarea este singurul mod pe care îl acceptăm şi nu eutanasierea”, a declarat Otto Forster.
În următoarea perioadă, cei implicaţi în acest proiect cer ajutorul mass-mediei locale pentru a publica în fiecare săptămână, fotografia unui câine care este pregătit spre a fi adoptat de lugojeni şi nu numai.