Mai mulți vârstnici aflați în situații dificile din județul Timiș au primit ajutor concret prin intermediul campaniei ”Ajută un bătrân să zâmbească”, derulată de Federația Filantropia în parteneriat cu Arhiepiscopia Timișoarei. Beneficiarii au primit gratuit câte un metru cub de lemne pentru încălzirea locuințelor, un sprijin vital în pragul sezonului rece.
Acțiunea s-a desfășurat în protopopiatul Lugoj, la parohia Hezeriș și filia Valea Lungă, și a reunit voluntari și reprezentanți ai comunității bisericești. La eveniment au participat părintele Cristian Pavel, membru în Consiliul Director al Federației Filantropia, și părintele Viorel Cinca, preot paroh, care a selectat persoanele cele mai afectate de lipsuri.
”Zâmbetele bătrânilor care au primit ajutorul au fost cea mai mare mulțumire pentru noi toți”, a spus părintele Viorel Cinca, subliniind importanța solidarității în fața greutăților cotidiene.
Campania ”Ajută un bătrân să zâmbească” continuă o serie de inițiative caritabile desfășurate la nivel național. Prin intermediul acesteia, numeroase persoane au beneficiat până acum de sprijin pentru plata medicamentelor, lemne pentru foc, achitarea facturilor de gaz, pachete alimentare, dar și de produse de igienă și uz casnic.
Federația Filantropia, structură filantropică a Patriarhiei Române, derulează această campanie de strângere de fonduri pentru a susține persoanele vârstnice, singure sau cu venituri modeste, punând la dispoziție platforma online www.cresc.federatia-filantropia.ro
Reprezentanții Federației subliniază că acțiunea are un dublu scop: sprijin material, dar și moral, prin reamintirea faptului că nimeni nu este uitat atunci când comunitatea alege să se implice.
”Ne dorim să aducem nu doar ajutor, ci și speranță. Fiecare gest contează, fiecare zâmbet redă încrederea acelor oameni care au nevoie de sprijinul nostru”, a transmis Federația Filantropia, printr-un comunicat.
Astfel de acțiuni, derulate în colaborare cu parohiile locale, confirmă rolul social al Bisericii și implicarea activă a comunităților în susținerea celor aflați în nevoie.
Foto: mitropolia-banatului.ro



![[FOTO] Copiii care unesc lumi! O lecție de emoție și incluziune la Grădinița PP nr. 5 din Lugoj](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2025/12/vizita-copii-resita-la-gradinita-pp-5-lugoj-1-360x180.jpeg)









![[Foto&Video] Regatul Sărbătorilor de Iarnă și-a deschis porțile! Lugojul a intrat în atmosfera festivă a sfârșitului de an](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2025/11/regatul-de-iarna-3-1-360x180.jpg)

![[FOTO] Căldură pentru trup și suflet! Bătrânii din Hezeriș și Valea Lungă, ajutați cu lemne de foc](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2025/11/lemne-batrani-hezeris-valea-lunga-4-750x422.jpg)



![[FOTO] Copiii care unesc lumi! O lecție de emoție și incluziune la Grădinița PP nr. 5 din Lugoj](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2025/12/vizita-copii-resita-la-gradinita-pp-5-lugoj-1-350x250.jpeg)



![[VIDEO] La colindat după taxă de protecție, de Sfânta Maria! Sportiv prins în flagrant de către polițiștii lugojeni când primea 1.000 de euro](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2020/08/operatiune-spectaculoasa-flagrant-timis-tanar-saltat-mascati-674765-120x86.jpg)





![[FOTO] Copiii care unesc lumi! O lecție de emoție și incluziune la Grădinița PP nr. 5 din Lugoj](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2025/12/vizita-copii-resita-la-gradinita-pp-5-lugoj-1-120x86.jpeg)