Săptămânile premergătoare vacanței de vară au fost unele pline de activitate pentru elevii Liceului Teoretic ”Iulia Hasdeu” din Lugoj. Aceștia au reușit să obțină numeroase premii la competițiile județene și naționale.
La concursul ”Aproape de ceilalți”, organizat de ISJ Timiș, secțiunea eseu, elevul Sebastian Trifoi, din clasa a X-a B, coordonat de prof. Anca Murariu, a obținut premiul I și premiul oferit de Radio Timișoara.
În cadrul competiției ”Mesajul meu antidrog”, ediția 2021, organizat tot de ISJ Timiș, Andreea Nicoleta Birău, din clasa a IX-a C, a obținut premiul la secțiunea grafică-liceu. Elevul Bogdan Ivanciu-Stroia , din clasa a VI-a A, a obținut premiul I la secțiunea vlog-gimnaziu, iar Iasmina Diana Costinaș, din clasa a XI-a B, a obținut premiul al II-lea la secțiunea eseu-liceu. Premierea s-a desfășurat la Clubul Copiilor din Lugoj.
La Concursul județean de geografie ”Intinerarii virtuale pe Terra”, elevul Bogdan Ivanciu-Stroia, elev în clasa a XI-a D, pregătită de prof. Gabriela Ivanciu-Stroia, a obținut premiul I.
În urma participării la ”Sesiunea de comunicări științifice ale elevilor de liceu la disciplina geografie”, organizată de ISJ Timiș, Denisa Anamaria Subțire, elevă în clasa a XI-a D, pregătită de prof. Gabriela Ivanciu-Stroia, a obținut premiul al III-lea.
La Concursul județean ”La pas prin orașele județului Timiș”, organizat de ISJ Timiș, echipajele formate din Armina Anderca, Andrada Paraczki și Petrișor Țâru și Gabriel Lungu, Bogdan Popîrlan și Carla Țona, din clasa a XI-a A, pregătite de prof. Gabriela Ivanciu-Stroia, au obținut câte o mențiune.
Și la concursul cu participare națională ”Les Milleures créations des élèves”, organizat de ISJ Timiș, elevii de la HasdEU s-au remarcat obținând mai multe premii. Amalia Bodac, din clasa a XII-a D, a luat mențiune, Andreea Trif, din clasa a XII-a D, a obținut premiul ”Prix spécial pour la Mélancolie”, iar Rareș Suciu, din clasa a X-a A, a luat premiul ”Prix spécial pour le Talent”.
La competiția ”A al une-presse des élèves”, organizată de ISJ Timiș, echipajul liceului, Click jeunsse, format din elevii Andrada Paraczki, Armina Anderca și Denis Dinu, din clasa a XI-a A, a obținut premiul al III-lea.