Un accident deosebit de grav a avut loc miercuri dimineața, în jurul orei 9, pe strada Nicolae Titulescu din Lugoj, după ce șoferul unui autocamion a leșinat la volan, intrând cu vehiculul de mare tonaj într-un stâlp de înaltă tensiune. La fața locului s-au deplasat imediat mai multe echipaje de la poliție, pompieri și ambulanța.
Din primele informații, medicii care au ajuns la fața locului au constatat că șoferul ar fi suferit un infarct miocardic. Impactul cu stâlpul nu a fost din fericire unul violent, șoferul aflându-se chiar în curba spre Titulescu dinspre strada Bucegi, astfel că autoturismul pe care îl conducea nu a avut viteză mare.
„Un bărbat de 66 de ani a condus o autoutilitară pe strada Bucegi, iar la un moment dat a efectuat virajul la dreapta spre strada Titulescu și, din primele cercetări, pe fondul unor afecțiuni medicale, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un stâlp de electricitate, după care cu zidul unui imobil”,a declarat Ancuța Morariu, purtător de cuvânt IPJ Timiș.
Pompierii sosiți la fața locului au început deja operațiunile de degajare a zonei, mai ales că datorită dimensiunilor vehiculului, traficul a fost blocat, fiind deviat pe străzile adiacente. Polițiștii contiună cercetările pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a produs accidentul rutier.
Din nefericire, angajatul companiei Salprest care se afla în timpul serviciului nu a mai putut fi readus la viață de medici, acesta decedând după ce asupra lui s-au încercat pentru zeci de minute neîntrerupt manevrele de resuscitare.