Fostul şef de stat Petru Groza – copilăria la Coştei, aventuri amoroase la Lugoj !

Petru Groza, controversatul şef de stat din perioada comunistă, a păstrat mereu în suflet o comună din apropierea Lugojului. Comuna despre care vorbim era Sâlha, astăzi sat aparţinător de Coştei. Motivul acestei legături era cât se poate de firesc: aici şi-a petrecut anii copilăriei. Tatăl lui, preotul Adam Groza s-a stabilit cu familia în comuna timişeană şi a slujit la Biserica Ortodoxă cu hramul „Sf. Gheorghe”, iar viitorul şef de stat a învăţat la şcolile din Coştei şi Lugoj. De altfel, Lugojul e oraşul în care a avut o aventură amoroasă, încheiată cu „spargerea” logodnei în ultimul moment.

Un personaj controversat în fruntea României anilor ‘50

Petru Groza este un nume despre care se vorbeşte destul de puţin în cărţile de istorie, deşi timp de şase ani, din 1952 şi până la moartea sa în 1958, a fost Preşedinte al Consiliului de Stat, funcţie echivalentă cu cea de Preşedinte în zilele noastre. A fost o personalitate controversată şi total ieşită din tiparele comuniste. De altfel, este singurul demnitar din acea perioadă care a obţinut cele mai mari funcţii – prim ministru (6 martie 1945 – 2 iunie 1952) şi Preşedinte (12 iunie 1952 – 7 ianuarie 1958), fără a fi membru al Partidului Comunist.

Frontul Plugarilor, formaţiunea politică pe care a creat-o şi care a a dispărut odată cu moartea sa, era partidul lui „de suflet”. Fraudarea alergerilor din 1946, eliminarea opoziţiei prin procese politice, închisorile staliniste, subordonarea necondiţionată faţă de URSS, contribuţia la abdicarea Regelui, desfiinţarea Bisericii Greco-catolice şi aruncarea în lagăre a episcopilor şi clerului se numără printre faptele reprobabile ale lui Petru Groza, însă există şi istorici care l-au caracterizat ca pe un „intelectual de şcoală veche”, ba chiar şi stalinista Ana Pauker îl numea „burghez cu plălărie şi baston”.

„Mă Petre, nu uiţi tu să-mi trimiţi poza asta?”

Interesant e faptul că la Coştei numele lui Petru Groza e rostit şi acum cu respect.  „Bunicul meu după tată, Valeriu Ştefănescu, era un simplu ţăran care a trăit la Coştei. Ca şi copil, se juca cu Petru Groza în curtea tatălui acestuia, preotul Adam Groza. Asta era la începutul secolului trecut”, ne spune Victor Ştefănescu din Coştei. Victor Ştefănescu l-a văzut şi el personal pe Groza, cu ocazia alegerilor din 1946: „Era un om foarte popular, venise atunci din partea Frontului Plugarilor. Era în trecere, în turneu electoral şi a oprit la Coştei şi Sâlha să se întâlnească cu colegii din copilărie. Fiind zi de duminică, la Sâlha, pe atunci comună şi ea, se ţinea o horă în faţa bisericii. A întrebat de fostul lui prieten din copilărie, bunicul meu, Valeriu Ştefănescu. L-au chemat de acasă, s-au întâlnit, au stat de vorbă destul de mult, l-a luat după umeri şi s-au pozat împreună. Iar bunicul meu i-a zis: mă Petre, nu uiţi tu să-mi trimiţi poza asta? Iar Petru Groza s-a ţinut de cuvânt şi i-a trimis-o de la Bucureşti, într-o săptămână”.

În campanie, se adresa ţăranilor în grai bănăţean

Victor Ştefănescu îşi aminteşte două lucruri interesante în legătură cu acestă vizită: „Ştia să vorbească bănăţeneşte şi a folosit asta în campania electorală, ca oamenii să spună – uite, e unul de-ai noştri. Dar el nu vorbea aşa de obicei. Avea o voce puternică, clară, vorbea pe înţelesul oamenilor, nu degeaba era avocat. Apoi, toată lumea spunea că umbla îmbrăcat elegant. Când a fost la Sâlha purta şapcă şi haină de costum cu două rânduri de nasturi, iar sub haină avea un fular mai umflat, deci erau haine destul de obişnuite”.

La Coştei i s-a desenat semnul ţărăniştilor pe maşină

Dacă la Sâlha primirea a fost cordială, la Coştei oamenii nu au fost prea încântaţi de venirea lui. „Au fost discuţii aprinse, oamenii spuneau să se facă un pod bun peste Timiş, Groza a promis, dar n-a făcut nici el nimic. Coloana de maşini era la ceva distanţă, iar cineva s-a apropiat pe furiş şi a vopsit pe un automobil semnul „Ochiul” care era al ţărăniştilor, adversarii din alegeri. Groza s-a supărat şi a zis că pe la Coştei nu crede că va ajunge prea curând, dacă aşa îl primesc oamenii”, adaugă Victor Ştefănescu. După ani şi ani, cei din Coştei şi-au cerut „scuze” în felul lor. La 9 noiembrie 1958 s-a făcut colectivizarea la Coştei şi Sâlha. Se năşteau noile Gospodării Agricole Colective (GAC), care aveau să devină CAP-urile de mai târziu. Cei din Coştei s-au grăbit să numească GAC-ul lor „dr. Petru Groza”, iar cei din Sâlha au ales un nume mai… pompos: „Calea belşugului”!

Zvonul că ar fi avut o „drăguţă” la Lugoj, un simplu zvon?

Legăturile cu Lugojul, pe care l-a vizitat în mai multe rânduri, precum şi cu Coşteiul, se pare că nu aveau doar parfumul amintirilor din copilărie. La Lugoj, tânărul Petru Groza chefuia cu prietenii la Cafeneaua „Corso” – spun docmente de familie deţinute de Lucia Proşteanu, fiica sa. Între aceste documente, există câteva mărturisiri care vorbesc despre „fata după care m-am aprins încă din primele momente”  şi cu care Groza trebuia să se căsătorească, dar a spart în ultimul moment cununia pregătită cu fast. Fata era descrisă în memoriile lui Petru Groza, apărute mult după moartea lui, drept „sârboaica aceea cu ochii negri… cu sânii albi ca zăpada, întotdeauna adânc decoltată, din pricina căreia plecarea mea din Lugoj… n-a fost prea glorioasă”. Oricum ar fi, Petru Groza a făcut cel puţin un lucru bun pentru Lugoj: l-a reabilitat oficial pe marele tenor Traian Grozăvescu, considerat de comunişti a fi „trădător”, pentru că a luptat în Armata Austro-Ungară, pe frontul din Italia.