Primăria Lugoj a angajat un inginer de specialitate care se va ocupa de conceperea şi aranjarea spaţiilor verzi şi florale din oraş.
La concursul organizat săptămâna trecută au fost depuse două dosare. Postul a fost câştigat de Elena Olariu, de 32 de ani, care va avea ca sarcină principală dezvoltarea rondourilor florale şi a zonelor verzi ale Lugojului.
”Au fost două candidaturi. Comisia a ales-o pe cea a doamnei Olariu pentru că a fost mult mai completă, a fost valabilă pentru întreaga perioadă a anului, o coloraţie foarte frumoasă, o prezentare începând de la Soldatul cu Puşca, de fapt de la Prefectură de pe Someşului şi până la şcoala de muzică, pe diferite etape ale anului, deci profesionist prezentată, credem noi. Şi m-a impresionat ideea ca permanent ceva să fie înflorit, ca din primăvară până în toamnă să dea senzaţia de frumos, ceea ce e mai greu pe parcursul iernii. Dar ea a găsit o simbioză de flori prin care să satisfacă acest lucru. Nu sunt flori scumpe, dar flori care au o vizibilitate plăcută”, a declarat primarul Francisc Boldea, legat de noul inginer peisagist.
Concursul a avut trei etape, prima a constat într-o probă scrisă pe parcursul a două ore, subiectele fiind legate cu precădere de partea peisagistică. Următoarele două probe au inclus transpunerea în practică a ideilor și interviu. La proba practică, competitorii au primit ca subiect să îmbogăţească, din punct de vedere peisagistic, zona cuprinsă între Şcoala de Muzică şi Soldatul cu Puşca.
Funcţia de inginer peisagist va aparţine de Serviciul de Sere şi Spaţii Verzi.
Serviciul din subordinea Primăria Lugoj va fi coordonat de către Adrian Gaşpar, întrucât Angela Neagoe, inginer de profesie, care a condus mulţi ani echipele de lucrători care au îngrijit spaţiile verzi din urbea de pe Timiş, va ieşi la pensie, luna viitoare. Urmează ca funcţia de conducere, rămasă vacantă, să fie scoasă la concurs în termenul legal.