Flori, fete, filme și băieți! Joaca de-a cinema-ul

Există producții din noul val al filmului românesc pe care neapărat trebuie să le revezi pentru a desluși nuanțele. De pildă, ”Moartea domnului Lăzărescu”, revăzută după un deceniu și încă de două ori consecutiv își oferă veritabile revelații, mai ales la nivelul gradației, al autenticității dialogurilor și al particularizării subtile a fiecărui personaj secundar.

De curând grație HBO 1,2,3 am putut reparcurge pelicule mult mai recente: ”Câini” (al lui Bogdan Mitrică), minimalist și sumbru, cu secvențe atroce precum un pumn în plex și un Gheorghe Visu absolut magistral ori ”Inimi cicatrizate” al lui Radu Jude (protagonist Lucian Teodor Rus, care în secvențele de fond este o tulburătoare efigie a suferinței) inspirat din opera literară a lui Max Blecher.

Descriind evoluția perfidă a unei maladii (”morbul lui Pott”) și degradarea fizică a unei făpturi fragile atât de dornică de viață, cineastul a inserat câteva zeci de citate din scrierile autorului care întrerup fluxul narativ, se deslușesc anevoios, trebuie să fii mereu atent și încordat. Intenția era aceea de a evidenția formațiunile unui suflet chinuit aidoma unui monolog interior.

Se câștigă în forța ideatică astfel, dar se pierde mult ca expresie și fluență filmică. Am ratat deocamdată ”Fixeur” (cu Tudor Avram Istodor) însă canalele de nișă au bunul obicei de a reprograma adesea peliculele difuzate.

Revenind însă la titlul ludic al însemnărilor de față, el ne-a fost inspirat de urmărirea la o zi distanță numai, tot la posturi specializate, a comediilor care la Gala Gopo au primit ex-aequo titlul de câștigător al sufragiului publicului, adică premiul de popularitate. Nu am înțeles de ce s-a ajuns la o situație bizară când criteriul numărului de intrări/bilete vândute ar fi fost cel mai relevant, dar am înțeles că organizatorii au aderat la un soi de compromis.

Până la urmă contează mai puțin culisele, esențial rămâne oferta de pe ecran. Așadar ”*selfie69” (regia Cristina Iacob) și ”Două lozuri” (regia Paul Negrescu) au fost desemnate cele mai agreate, vizionate, aplaudate și simpatizate comedii ale anului 2016. Să amintim și interpreții: trei fetișcane aiurite în primul (Olimpia Melinte, Crina Semciuc și Flavia Hojda) și trei looseri tinerei, dar abulici în al doilea (Dorian Boguța, Dragoș Bucur și Alexandru Papadopol, în viața reală parteneri de faceri, fondatori ai unei școli de cinema care a produs două comedii se pare gustate de audiența juvenilă ”Love Building” și ”Alt Love Building”).

Pentru Cristina Iacob, filmul său este un update la Selfie (I), cu trei puștoaice întîrziate și zănatece în căutarea iubirii, care fac pariuri extravagante pe inepuizabila temă: cine se mărită prima. Primele cinci minute din ”*selfie69” încep hollywodian, cu o imagine perfectă, un decor luxos de petrecere de nuntă, un qui-pro-quo inerent, nițică bătaie, pentru a aluneca în realitatea curentă a unui București, vorba unui interbelic devorat de publicul feminin, orașul prăbușirilor. Dar vorbim de comedie, totuși. În afară de câteva monstre de umor involuntar și desincronizări, de obscenitățile familiare menite a da, chipurile, veridicitate nu mai găsim nimic.

Zâmbim strâmb ba chiar ni se face milă de Crina Semciuc chircită, seminudă în mijlocul bulevardului, coșmar sau realitate, chiar că nu mai contează). ”Două lozuri” nu are nici cea mai mică tangență cu universul lui Caragiale, nici măcar titlul care în original este ”Două loturi”, apropo de biletele de loterie pierdute. După ”Vacanță în Thailanda” (primul său film, ușor experimental, poetic și vag metaforic, cu două trei secvențe emoționante), Paul Negoescu se lansează în comedia cinematografică. Aidoma unui cinefil onest și bine crescut am cumpărat și DVD-ul, incitat de cronici, dacă nu la superlativ, măcar bune foarte bune și pe alocuri entuziaste. Cei trei băieți din provincie care trăiesc din expediente (mai puțin Papadopol, un umil slujbaș la stat) cred că au dat lovitura cu marele pot (6 milioane de euro) dar pierd biletul care nu se găsea ăn borseta furată de rakeții ucraineni.

Apropo, în film joacă și Codin Maticiuc, necăjit că a căzut la montaj ”o scenă mișto de cafteală”. Turnat cu bani foarte puțini, filmul este un mini road-movie de 80 de minute la care, cu toată bunăvoința umană disponibilă nu ai la ce să râzi.

S-a scris că în săli publicul s-a amuzat copios. Am mari rezerve. Fetele din Selfie vorbesc vulgar, băieții cu lozurile sunt surprinzători de caști. Pudoarea lor (mici excese de furie neglijabile) contrastează cu tot ceea ce știm, vedem și auzim zilnic. Cum a doua oară e cu noroc, ei câștigă 35000 de euro dar cum biletul e lipit zdravăn de ușa frigiderului, se vor chinui să care agregatul în pragul Agenției Loto pentru validare.

Secvența finală, unica de un umor autentic. În rest, fiecare vorbește în maniera sa, mai racolează pe drum o jună talentată la altceva decât la muzică, devreme ce la destinație este recuperată pe sus de un ”pește” burduhănos și respingător.

Se mai deschid uși de apartamente de bloc și se caută în neștire o borsetă furată și găsită goală. Ne-am străduit din răsputeri să găsim niscaiva umor, dar a fost cu neputință. Cât despre florile din titlul telecronicii, le plimbă fălos Răzvan Vasilescu în ”*selfie69”, un părinte concupiscent, în relație interesantă de amor cu Alina Chivulescu, o actriță care se ține încă bine. Dacă acestea sunt comediile premium ale lui 2016, atunci unde-l plasăm pe Nae Caranfil cu savuroasa și imbatabila Filantropica?