Ion Oprișor, unul dintre cei mai apreciați poeți ai Lugojului la ora actuală, a publicat recent cel de-al nouălea volum de autor. Cartea, intitulată ”Firul cu plumb”, a apărut la Editura Eubeea din Timișoara.
Reputatul critic literar Cornel Ungureanu, președintele Uniunii Scriitorilor – filiala Timișoara, arată în postfața sa că ”am descoperit în poezia lui Ion Oprișor versuri memorabile, demne de ținut minte, legate de infinita despărțire de frumos. Firul cu plumb ar fi sintagma care acoperă infinitul floral al poeziei lui Ion Oprișor. Al poeziei sau al picturii lui Ion Oprișor? În camera mea de lucru păstrez un tablou cu mesteceni care vin din Esenin – un poem care îmi evocă, în fiecare dimineață, neobișnuitele întâlniri cu poetul. Zic azi, la mulți ani după ce l-am întâlnit pe poet și poezia sa”.
Ion Oprișor este membru al Uniunii Scriitorilor din România – filiala Arad, din anul 2017. A debutat cu volumul ”Anotimpuri”, publicat în 2007, la Editura Nagard din Lugoj. Este coordonator al Cenaclului și revistei literare ”Anotimpuri”. Este laureat al Premiului de Excelenţă Literară (ex aequo), alături de poetul cărăşean Costel Simedrea, decernat de Fundaţia Culturală ”Orient latin” din Timișoara.
Cele nouă volume de poezie ale sale au fost publicate la editurile Nagard din Lugoj, Mirador din Arad, Brumar și Eubeea din Timișoara.
Dincolo de activitatea sa ca poet și pictor de talent (lucrările sale au fost expuse la Galeria Armi din Lugoj), Ion Oprișor a fost ani la rândul animator al unor manifestări culturale de substanță, precum tabăra de creație de la Românești, cele 20 de ediții ale Festivalului de poezie ”Dorel Sibii” de la Săvârșin (județul Arad), organizat în colaborare cu Casa Regală a României și Consiliul Județean Arad, precum și seria manifestărilor de prestigiu ”Conferințele de vineri”, organizate sub egida Cenaclului ”Anotimpuri”.