Cei zece voluntari americani care timp de o săptămână au sprijinit elevii de la Şcoala Gimnazială „Anişoara Odeanu” prin predarea limbii engleze, părăsesc municipiul nostru.
Cei zece voluntari americani care timp de o săptămână au sprijinit elevii de la Şcoala Gimnazială „Anişoara Odeanu” prin predarea limbii engleze, părăsesc municipiul nostru.
Peste 100 de copii din Lugoj au avut parte de cursuri de limba engleză, ateliere de dezvoltare profesională şi alte jocuri atractive pentru ei.
„Am admirat foarte mult entuziasmul voluntarilor americani şi atitudinea pozitivă a acestora. La activităţile desfăşurate de aceştia au participat 110 copii atât din şcoala noastră, cât şi din exteriorul şcolii. În fiecare zi, timp de o săptămână, cursul a început la ora 09.00 prin cântece, după aceea s-au format cinci grupe şi au început atelierele (atelierul de engleză, atelierul de crafting şi atelierul de jocuri).
După aceea, au servit biscuiţi, sucuri şi au continuat până la ora 12.00 jocurile. Pe această cale, doresc să-i mulţumesc foarte mult domnului Baron Howerton, cel care ne-a ajutat să-i aducem la noi şi a şi sponsorizat această vizită a voluntarilor”, a declarat Corina Dulcu, directoarea adjunctă a Şcolii Gimnaziale „Anişoara Odeanu”.
Încântaţi de municipiul Lugoj!
Americanii s-au declarat mândri de colaborarea şi prietenia cu cei mici. „Am predat limba engleză băieţilor şi fetelor de la 11 ani până la 15 ani. Am vorbit tot timpul în limba engleză, fără a avea un translator, ceea ce m-a ajutat să-i fac pe copii să mă asculte cu atenţie şi să-mi urmeze instrucţiunile.
Am aflat foarte multe despre România de la aceşti copii şi sunt mândru că am avut ocazia să vin în aces oraş şi să cunosc aşa oameni minunaţi. A fost o săptămână minunată şi le mulţumim profesorilor din această şcoală că ne-au permis să predăm aici”, a spus Jonathan Stanley, liderul grupului.
Baron Howerton, de la Biserica Baptistă „Bereea” de pe strada Hezerişului, nr. 1 din Lugoj, este cel care s-a ocupat ca voluntarii americani să ajungă în Lugoj şi de asemenea, a şi sponsorizat vizita acestora.
„Prin acest proiect, noi am vrut să ajutăm copiii ca să se descurce atât din punct de vedere spiritual, cât şi în viaţa de zi cu zi. Cu această ocazie, ne-am gândit să folosim ceea ce ştim noi mai bine şi anume, limba engleză.
Suntem încântaţi că aceşti copii au ales să fie alături de noi şi sperăm că şi ei au fost mulţumiţi de tot ceea ce s-a realizat pentru ei”, explică Baron Howerton.
După experienţa de acum, cei zece voluntari americani îşi doresc ca şi la anul să vină să predea în Lugoj, chiar pentru două săptămâni.
{gallery}americani19072013{/gallery}