Poliţiştii din cadrul Biroului Poliţiei Rutiere Lugoj au derulat în perioada 7 -12 noiembrie o acţiune pentru combaterea indisciplinei pietonilor pe raza municipiului.
Poliţiştii din cadrul Biroului Poliţiei Rutiere Lugoj au derulat în perioada 7 -12 noiembrie o acţiune pentru combaterea indisciplinei pietonilor pe raza municipiului.
Oamenii legii au aplicat 28 de sancţiuni contravenţionale, cele mai multe în perimetrul Pieţei „Iosif Constantin Drăgan” şi pe strada Nicolae Bălcescu.
Lugojenii au fost amendaţi cu suma de 140 lei. „Scopul acţiunii l-a reprezentat conştientizarea opiniei publice asupra dinamicii şi consecinţelor accidentelor rutiere produse ca urmare a indisciplinei pietonilor”, declara Mirela Drăghicioiu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş.
Pe fondul nerespectării dispoziţiilor legale către pietoni privind circulaţia pe drumurile publice, de la începutul acestui an şi până în prezent, în Timiş, au avut loc 38 accidente de circulaţie grave, soldate cu 3 persoane decedate şi 26 rănite grav.