Filmul de demult: comedia ”umorescă”, dramele criminale şi piese senzaționale

Una dintre distracţiile favorite ale lugojenilor a fost, ca şi în prezent, cinematograful. Lumea mergea la ”mozi”, aşa cum se spunea pe vremuri pentru că era comod, ieftin şi pe deasupra tinerii puteau socializa cu cei de vârsta lor, legau prietenii sau chiar idile. ”Aura” cinematografului a func­ţionat la Lugoj încă din primii ani ai secolului XX.

În perioada interbelică, de e­xemplu, la Cinema “Olym­pia”, fostul “Capitol”, se pre­zent­au trei filme pe săptămână Iată programul săptămânii 11-18 februarie din anul 1921: “Secretul circului Barre” – escelentă atracţie din viaţa artiştilor, cu Harry Peel în rolul principal; “Rătăcita”, în rolul principal Linda Pini, prezentată drept ”cea mai frumoasă actriţă i­taliană”; “”Madame Duba­rry”, o ”tragedie celebră” din istoria Franţei. Dar, aşa cum spuneam, filmele erau atracţia principală de timp liber a lugojenilor şi înainte de Primul Război Mondial.

”Piese senzaţionale cu scene foarte emoţionante”

În perioada antebelică, la ”Teatrul cinematografic O­lym­pia” situat pe Şirul Deak Fe­renc (Splaiul Carpaţi din zilele noastre) aveau loc aşa numitele ”piese senzaţionale cu scene foarte emoţionante”, cum erau numite filmele mute ale epocii de către redactorii ziarului ”Drapelul”.

Filmele fiind mute, actorii făceau grimase cumplite ca să su­pli­nească dialogul, jocul lor pu­tând părea exagerat din perspectva zilelor noastre. Dar pe atunci era o formă de ex­pre­sivitate acceptată, accen­tua­tă şi de machiajul care era aplicat nu numai pe feţele artistelor, dar sublinia şi tră­săturile fizionomiei actorilor. Atmosfera dramatică a fil­me­lor epocii era accentuată de un pianist. Acesta era urcat cu instrumentul său pe un colţ al scenei. El urmărea de­rularea imaginilor pe marele ecran şi cânta, mai bine zis impro­viza, în funcţie de evoluţia ac­ţiunii. Când ban­diţii năvă­leau în oraş, când pro­tagoniştii dramelor ro­man­ţi­oase a­jun­geau la mult doritul sărut sau când trenul venea în viteză drept spre camera de filmat aşezată între şine, pentru a trece peste ea, pianistul schimba registrul, de la acorduri dra­matice la cele duioase, în funcţie de subiect.

”Ocupaţiune” de epocă: pianist la cinema!

Aşadar, sonorizarea filmului mut se făcea cu muzică live, dar îndeletnicrea aceasta ar­tistică nu era deloc una uşoară. La Lugoj, acompaniamentul la pian era asigurat de un domn, pe numele său Vilhelm Schwah.
Acest nume şi alte detalii interesante depre teatrul cinematografic de pe vremuri le aflăm graţie cercetărilor d-nei Patricia Manea, pa­sio­na­tă a istoriei Lugojului, care a răsfoit cu răbdare presa lu­go­jeană antebelică şi inter­be­lică, în special ”Drapelul”. Programul reprezentaţiilor era prezentat destul de alambicat: ”începutul peste săptămână, la orele jumătate 6 şi la ju­mătate 9 seara, iar în Duminici şi sărbători de la jumătate la 3 după masa, continuativ”.
Proiectate la Cinema ”Olympia”, inaugurat în 1906 exact cu această destinaţie, de sală de proiecţie filme, reprezentaţiile numite ”piese” erau filme artistice cu vedete ale vremii, scurte scenete întrerupte de pauze sau ceea ce s-ar putea numi news reel, un fel de jurnal de actualităţi cu evenimentele însemnate ale epocii, precum ”Deputăţia omagială ungară la Viena” sau ”Vederi din Război”.
Cu ajutorul Patriciei Manea, desprindem şi alte titluri din afişierele antebelice şi interbelice: ”Semnul secret”, ”Golem” (film fantastic cu Paul Wegener în rolul principal), ”Braconierul”, ”Diavolul” sau ”Surugiul poştei”, peliculă care, în ciuda numelui, era prezentată în paginile ”Drapelului” drept ”dramă inspirată din… viaţa păstorilor”. Interesant este că ”Golemul” lui Wegener din 1920 poate fi vizionat de către cinefili şi astăzi, pe Youtube.

Filmele cu detectivi şi ”dramele criminale” făceau deliciul lugojenilor cu 100 de ani în urmă

Şi acum 100 de ani, în perioada imediat premergătoare a primului Război Mondial, la Lugoj făceau furori echivalentul block-busterelor de astăzi. Dintre acestea, amintim ”Telefonul morţii”, peliculă prezentată drept ”dramă cu detectivi”. Alte thrillere ale epocii care au rulat la Lugoj aveau titluri atrăgătoare, precum ”Vânătoare după dia­man­tul furat”, ”Banul vor­beş­te” sau ”Scarabeul de aur”, ultimul fiind considerat drept ”dramă criminală”.

Unul dintre cele filmele apreciate de lugojeni a fost ”Raza Nordului”. Rulând mai multe săptămâni la rând, era prezentat ca un ”film inspirat din viaţa corăbierilor norve­gieni”. În rolul principal era una din frumoasele blonde ale vremii: Henny Porten. Actriță de cinema germană în perioada filmului mut, ea era fiica regizorului Franz Porten. Fiind o actriţă cu­nos­cu­tă, cea mai bună reclamă la film era publicarea foto­grafiei sale, ca şi în cazul lui Paul Wegener şi a altor staruri ale vremii.

Distracţie şi dramă pe timp de război

Deşi timpurile erau grele şi Primul Război Mondial era în plină desfăşurare, de la Cinematograful Olympia din Lugoj nu lipseau filmele de co­medie (numite ”u­mo­res­că”), precum ”Toate’n zadar”. Mi s-a părut interesant faptul că în plin război, la „teatrul cinematografic” din Lugoj a fost adusă drama unui dezer­tor militar, intitulată ”Delila”.

Dar, odată războiul trecut, publicul lugojean hrănit mai ales cu filme germane, făcea cunoştinţă cu cinematograful american dar şi cu cel european. Printre producţiile care au stârnit un val de pasiuni în epocă a fost filmul cehoslovac ”Extase”, cu Hedy Lamarr în rolul principal. Interzis în America şi alte ţări din cauza cenzurii, el a rulat totuşi în cinematografele româneşti interbelice, având parte de critici favorabile. O interesantă dovadă de deschidere faţă de o peliculă artistică situată cu mult înaintea vremurilor ei!