Vineri, 12 decembrie, în Piața J.C. Drăgan, Lugojul a arătat, încă o dată, cât de mare poate fi inima unei comunități unite în cadrul târgului caritabil de Crăciun, organizat de Asociația FOA, în parteneriat cu Casa de Cultură ”Traian Grozăvescu”, Clubul Copiilor, Centrul de Tineret și toate grădinițele, școlile și liceele din Lugoj.
Târgul caritabil ”Fii mai bun, fii Moș Crăciun”, a fost mai mult decât un eveniment, a fost o demonstrație de solidaritate, generozitate și speranță unde comunitatea lugojeană a fost prezentă, a dăruit, a cumpărat, a sprijinit și a ales să creadă că binele se construiește împreună.
”Un gând special de recunoștință se îndreaptă către copiii minunați, profesorii dedicați, educatorii, voluntarii și tinerii implicați, care au creat cu migală obiecte handmade pline de emoție și suflet. Fiecare lucrușor a purtat cu el un mesaj de bunătate și o lecție de viață. Împreună am reușit să strângem suma de 8.754 lei, bani care vor ajunge la Gabriel și sora lui, Anca, aducând o rază de lumină și speranță în viața lor. O dovadă clară că, atunci când ne pasă, putem face minuni. Acest târg nu este doar un eveniment. Este o lecție pentru generațiile tinere. Este un model de comunitate. Este dovada că binele se face împreună. Pentru că Spiritul Crăciunului înseamnă să dăruiești. Să fii mai bun. Să fii acolo pentru ceilalți”, au declarat organizatorii.
Cei care s-au ocupat ca minunile de sărbători să devină realitate aduc mulțumiri tuturor partenerilor implicați, fără de care acest eveniment nu ar fi fost posibil: Casa de Cultură ”Traian Grozăvescu”, Centrul de Tineret, Asociația Lindenfeld – Ajungem Mari, Ansamblul Florile Stavilarului Costei, Clubul Copiilor Lugoj, Grădinița PP.5, Grădinița Ysakiny, Grădinița PP.2, Școala Gimnazială ”Eftimie Murgu”, Școala Gimnazială Nr. 4, Școala Gimnazială Nr. 2, Școala Gimnazială Vișag, Liceul Teoretic ”Iulia Hasdeu” – secțiile de muzică, Liceul Teoretic ”Iulia Hasdeu”, Liceul Teoretic ”Coriolan Brediceanu”, Liceul Tehnologic ”Valeriu Braniște”, Centrul de Servicii Sociale Găvojdia, C.I.A.P.A.D. Nr. 1, C.A.B.R., C.A.B.R. Nr. 2, C.A.B.R. Nr. 3.
De doi ani, acest târg face parte din Regatul Serbărilor de Iarnă, fiind susținut de Primăria Municipiului Lugoj, prin Casa de Cultură ”Traian Grozăvescu”, parteneri esențiali în dezvoltarea unui proiect cu impact real în comunitate.
Foto: Florin Blaga






























![[VIDEO] La colindat după taxă de protecție, de Sfânta Maria! Sportiv prins în flagrant de către polițiștii lugojeni când primea 1.000 de euro](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2020/08/operatiune-spectaculoasa-flagrant-timis-tanar-saltat-mascati-674765-120x86.jpg)





