Feerie romantică de iarnă! Visăm cu ”Doruleţ” de opt decenii

Este inredibil cum o comedie lirică interbelică, numărând 16 luştri de existenţă şi zeci de montări, nu s-a demodat defel, transmiţând aceeaşi emoţie pură şi delicată. La Hollywood, ”Visul unei nopţi de iarnă” ar fi avut până astăzi minimum trei ecranizări şi trei Oscaruri (scenariu adaptat, regie dar mai ales interpretare rol principal şi secundar, deopotrivă masculin şi feminin).

La noi rămâne imbatabilă versiunea TV din 1980 (abreviată, dar de un farmec inimitabil), datorată inspiraţiei lui Dan Necşulea (ale cărui vârfuri profesionale la TVR rămân negreşit ”Stâlpii societăţii”, după Ibsen şi ”Jocul ielelor” după Camil Petrescu).

Regizorul Silviu Jicman ne anunţa încă din toamnă că, de Revelion, vom avea o surpriză. Merita difuzată la TVR1, nu la TVR3 (cultural / regional).

Dincolo de topul audienţelor, rămâne spectacolul TV (două ore, distribuţie cvasiintegrală, alternanţă dinamică de cadre scenografice, micrometafore vizuale ataşante, prefaţă şi postfaţă nostalgică, fixând fulguraţia unei amintiri preţioase).

Pentru cine nu a văzut (nu credem să existe, cu excepţia puştilor de 18 ani şi a corporatiştilor de 25 de ani) varianta clasicizantă Necşulea, versiunea Jicman poate să placă, să emoţioneze, dar atât.

O montare profesionistă lucrată minuţios, dar fără vibraţie.

Să pornim de la distribuţie: Adrian Titieni (excelent în filme minimaliste, cu replici laconice) şi Tania Filip (sobră, ternă chiar) se află la ani lumină de celălalt cuplu al părinţilor Mariei: Ştefan Radof şi Margareta Pogonat, care aveau un farmec al duioşiei şi al hazului de necaz cu totul special. Până şi Grigore Gonţa era un Milică mai credibil, iar Georgiana Saizescu întruchipează o Fanţa doar rutinieră şi corectă. Atât.

Bebe Cristian a avut doi interpreţi diferiţi, Bogdan Muşatescu şi Silviu Biriş, ambe variante excelente pentru un rol mic, dar important în economia dramei. Daniela nane o joacă pe elvira, cu emfaza amantei adorate de alţi bărbaţi, dar culmea, are mai puţin mordant în schimbul de replici Alexandru, spre deosebire de o Adela Mărculescu, mai consistentă şi mai convingătoare.

Cât de mult îl iubim pe Maria Râlea, ”magicianul” nostru drag, aici un Manole trist, însingurat, cehovian, cu vagi urme de misoginie. Matei Alexandru a realizat o adevărată creaţie în rolul feciorului, poltron şi pişicher, cu regrete sincere ori doar abil salvate, deşi credincios stăpânului.

Şi acum, ta-ta-ta! Luminile se aprind pe protagonişti. În 1980, Florin Piersic avea vârsta biologică a personajului, cvadragenarul romancier Alexandru Manea, blazat de faimă, anurat de şampanii şi vizoane parfumate, scriind depre iubire dar netrăind-o plenar, cotropitor.

În 2017, Vlad Zamfirescu ”redă” spleenul personajului, dar nu resimţim evoluţia biologică, ”îndrăgostirea” de o copilă suavă, care minte cu o graţie adorabilă, i-a citit extaziată cele 44 de romane şi îl adoră livresc.

În clipa în care îl cunoaşte, totul devine un coup de foudre, ”îngerul” Rodica mandache fiind alegerea ideală pentru cel mai dificil rol al piesei. Graţie meritelor ei şi bucuriei noastre, Diana Radu, Doruleţ 2017 ne-a cucerit propunând varianta proprie a feminităţii, înduioşându-ne şi zâmbind cu un bob de lacrimă în colţ de pleoapă. Această (încă) tânără actriţă ridică noua montare la un nivel nesperat, ”trăgând” după ea toată distribuţia, prin firescul făpturii întruchipate, inspiratele autoalintări, fără pic de îngroşări.

Este izbânda ei personală, sprijinită din urmă de experienţa acumulată şi indicaţiile regizorale asimilate organic. Uitaţi observaţiile critice anterioare, revedeţi piesa (când se va reprograma , poate de Revelionul viitor) în primul şi unicul rând pentru delicateţea Dianei Radu, unica actriţă din distribuţie care se pare că a ştiut că joacă într-o comedie, fie şi lirică şi nu într-o dramă realistă ce-i bruschează serenitatea feeriei.

Aşteptam de multă vreme să o rostesc şi s-o scriu, dar pârdalnica de nostalgie m-a împiedicat. Luându-mi curaj, declar ritos şi responsabil: Revelionul, aşa cum l-au interiorizat generaţia mea, următoarele dar mai ales precedentele, a dispărut. Îmi vine în sprijin Iuliana Tudor, care ne anunţă că este mult mai ieftin să preiei un hit-Revelion din piaţa ”Enescu”, aglomerând într-un show ghiveci zeci de vedete. Pre-producţia şi post-producţia mănâncă mulţi bani.

Aşa că îl înregistrăm live pe Bănică Junior, Brenciu, Fuego, Tudor Gheorghe, Loredana, îi preluăm pe artiştii străini (Annie Lennox) şi am încheiat socoteala. Vanităţile excesive a la Dan Negru (de 18 ani campionul Revelionaelor) cu trei milioane de privitori în noaptea cea mai lungă din 2017, cu un Piersic arborat ca o dedicaţie la butonieră, sunt deşarte şi dezamăgitoare, în lipsa concurenţei: un show penibil de cabaret la TVR 2, plus manelismele de la Kanal D şi Antena Stars. Lumea petrece gratuit în stradă şi se îmbată ”la purtător” cu şampania ieftină personală. Aşa am văzut pe afară. Minunat model!…

Noroc cu 1 ianuarie, când la Musikverein, Muti sau Mehta ne spală de păcate, iar Orchestra Română de Tineret ne propune o iarnă magică, cu hituri clasice, sub îndrumarea maestrului Cristian Mandeal. Revista nu va putea dăinui cu umorul chinuit a la Vasile Murariu & Valentina Fătu, oricât de mult şi-ar dori domnul Arşinel. Revelioane ca altădată nu se mai pot face. Deşi ar mai fi ceva talent, au dispărut devotamentul, implicarea, ataşamentul, plăcerea sinceră a interpretării.

”La Mulţi Ani” mai buni şi mai înţelepţi.