Februarie

Când motorul de căutare pe internet îți dă, în 0,39 de secunde, peste patruzeci și trei de milioane de rezultate despre termenul februarie, înțelegi înfiorat că te găsești cu adevărat în ,,oceanul de ninsoare” din poezia lui Alecsandri, singurele repere brusc reactualizate fiind ale unei copilării fericite, ce s-a hrănit din vuietul nebun al saniei pe abrupta pârtie de pe Dealul Viilor, din scrâșnetul patinelor în preajma unui puc dintr-o cutie de pateu sau din libertatea albastră a cerului înghețat.

Treptat, am constatat că tablourile despre februarie nu prezintă devierile meteorologice de acum, elementele constante fiind zăpada și gerul, fie că este invocat spațiul francez din secolul al XV-lea (Les très riches heures du Duc de Berry) sau cel flămând din veacul al XVI-lea, redat în manieră proprie de către Pieter Bruegel cel Bătrân.

Cu siguranță că, și la noi, iernile vor fi fost dintre cele mai crâncene, pădurile alimentând din belșug curtea domnească, palatele, castelele – câte vor fi existat -, și, mai ales, multe făuriști unde meșterii făurari treceau fierul prin foc pentru a pregăti uneltele noului an agricol, așa cum mecanizatorii epocii socialiste erau protagoniștii unor reportaje pe care, credeam eu, nici măcar autorii lor nu le citeau în paginile de plumb ale ziarelor.

Evident, mă înșelam. Ba unii chiar cereau să fie trimiși prin satele unde existau SMT-uri sau SMA-uri (stațiuni de mecanizare a agriculturii) pentru a relata, pe un ton triumfalist, cum bravii mecanizatori, înotând prin uleiuri și vaselină, în ciuda numeroaselor greutăți și lipsuri (?!), reușeau să resusciteze, măcar pentru ‚,paradă“, niște hârburi chinuitoare.

Sigur, alții scriau asemenea pagini stând în redacții, la căldură…

Așteptările erau însă aceleași: trepte noi de salarizare, repartiții de apartamente, butelii, televizoare color; bani și putere. Cei ,,învinși” nu făceau din așa ceva un capăt de țară. Înțelegeau repede că trebuie să fie mai zeloși, următoarea întâlnire cu februarie oferindu-le ocazia potrivită.

Astfel, fără să știe, actualizau, măcar simbolic, biciul acestei luni care, la romani, încheia anul, decembrie reprezentând, desigur, doar luna a zecea.

Practicându-se, și atunci, privirea retrospectivă, unii simțeau nevoia purificării, a iertării.

Din excelenta carte a universitarului Dan Negrescu aflăm informațiile potrivite pentru această secvență: ,,mensis februarius s-ar traduce exact prin luna biciuirii și, implicit, a purificării, căci februa era fâșia din blană de iepure (capră, după alte surse) din care luperci (slujitori din Lupercal, grota în care lupoaica îi crescuse pe Romulus și Remus) confecționau un soi de bice cu care atingeau (verbul e februare) […] pe toți cei ce se simțeau impuri, spre a-i aduce în rândul celor curați, purificați.”

Numai astfel se pășea cu demnitate în noul an ce începea, desigur, la 1 martie.

Să se fi auzit un asemenea bici și pe la noi? Oricum, să nu uităm că făurar (denumirea populară a lunii) înseamnă și creator. Născut în 19 februarie, Brâncuși este chiar definiția acestuia.