Un domeniu care preocupă în mod special actuala administrație este aspectul urbanistic al orașului. În timp ce frumoasele palate construite în perioada Belle Epoque (sfârșitul anilor 1800 – începutul anilor 1900) se degradează continuu, Lugojul și-a ”îmbogățit” zestrea cu tot felul de bazaconii arhitectonice, cu pretenții de ”vile” sau ”palate”.
Asistăm la agonia unor clădiri care ar fi prețuite și îngrijite în orice țară din lumea asta, cum ar fi Palatul Gaspari (fosta Policlinică de pe strada Oltului), Palatul Haberherrn (vizavi de splendidul Palat Bejan, salvat miraculos de familia moștenitoare Bejan) ori Palatul Milcovici, din apropierea Școlii Generale Nr. 4. Iar acestea sunt doar câteva exemple. În același timp, ”turnulețele” unor compatrioți de-ai noștri, care stau mai mult prin ”străinătățuri”, fac din anumite zone ale Lugojului adevărate cacofonii urbanistice.
Plasate la vedere, chiar la accesul în municipiu, aceste imobile fac o primă impresie proastă nu numai celor care vin cu mașina pentru întâia dată în oraș, dar și lugojenilor, care încă nu se pot obișnui cu ele.
Amenzi de zece ori mai mari
Problema este că, în multe cazuri, realitatea din teren contrazice proiectul inițial aprobat.
”Am început să amendăm proprietarii de clădiri care nu au autorizație de construire și să le impunem să intre în legalitate, așa cum este legislația în prezent. Adică, îi amendăm că au construit fără autorizație de construcție cu amendă de 1.000 de lei. De astăzi (n.r. – 5 ianuarie) am decis ca amenda să fie de 10.000 de lei la toți pe cei care îi vom identifica că nu au autorizație de construire. Pe cei care îi vom găsi că au autorizație, dar nu au respectat autorizația de construire, îi vom amenda de asemenea cu 10.000 de lei. Legislația spune că ei trebuie să intre în legalitate în termen de un an. Dacă în acest termen de un an ei nu vor intra în legalitate și pentru unii este imposibil, pentru că ceea ce au construit nu corespunde sub nicio formă elementelor urbanistice din zonă, vom solicita în instanță demolarea clădirilor”, a declarat Claudiu Buciu, primarul municipiului Lugoj.
Nu le pasă de arhitectura orașului
”Am ridicat nivelul amenzilor de zece ori, în limitele legale, desigur, pentru a transmite un mesaj celor care, până acum, au crezut că în Lugoj pot construi ce vor, unde vor și cum vor. Ei trebuie să ne respecte pe toți, atunci când vor să construiască ceva”, a precizat edilul șef.
În acest context, trebuie amintit faptul că primarul Claudiu Buciu a respins deja proiectul inițial al magazinului Pepco, care va fi ridicat pe strada 20 Decembrie 1989, vizavi de Palatul de Justiție. Edilul șef a precizat că va bloca autorizația până când fațada va fi în ton cu zona respectivă și nu așa cum arăta proiectul inițial.
Vor autorizații pentru clădirile construite
Primarul a dat un exemplu concret:
”Sunt foarte mulți proprietari care nu respectă autorizația și care nu sunt concentrați pe anumite străzi. Am avut și situația în care mi-a fost adusă la semnat o autorizație de construcție, iar eu, întâmplător, trecusem cu o zi înainte pe strada respectivă și am văzut că era deja ridicată construcția. N-am semnat, evident, am amendat proprietarul și i-am pus în vedere să intre în legalitate, conform legilor în vigoare”.
Primarul a mai spus că probleme la autorizațiile de construire sunt în zona Caransebeșului, unde sunt multe imobile care nu respectă autorizațiile deja emise, dar și pe strada Dragalina. Pe lângă construcțiile fără autorizație, mai sunt și demolări fără autorizație. Există și situații în care, în zone de locuire individuală, s-au construit locuințe colective și era interzis prin PUZ sau PUG.
”Vom convoca Comisia de Disciplină și vom desface contractele de muncă celor răspunzători, chiar și arhitectului șef al orașului. Procedura de autorizare e stabilită în mod clar, în lege, și de aceea trebuie respectată ca atare”, a punctat edilul șef.
Documentele intrate la Urbanism, analizate
Ca mod de lucru, acesta a solicitat o situație cu privire la toate documentele intrate în ultimii patru ani la Compartimentul de Urbanism, în ceea ce privește timpul de răspuns la solicitări, care și el nemulțumește pe cetățeni.
Tot la capitolul urbanistic, Primăria are în analiză câteva Planuri Urbanistice Zonale:
”Am impus ca tramele stradale să prevadă spații pentru trotuare și zone verzi, piste de biciclete, parcări laterale și două benzi de trafic auto. Asta e valabil pentru toate PUZ-urile care sunt în dezbatere și cele care vor urma să fie dezbătute, astfel încât să nu ne mai trezim în situația în care nu avem unde să parcăm și blocăm străzile, transformându-le în parcări publice. Să-i respectăm și pe cei care vor să meargă cu bicicleta, să respectăm și necesitatea de a avea spații verzi”.
Primarul nou isi arata muschii. Dar la sfarsitul mandatului va fi aceiasi situatie, aceiasi imagine scapata de sub control. Sa cititi comentariul acesta peste patru ani.
Domnul primar sa aibe grija sa nu isi bata joc de cetatenii de buna credinta. In general in Lugoj se incep constructiile fara autorizatie pentru ca arhitectul sef nu le elbireaza intentionat. Cunosc foarte multe astfel de cazuri. Chiar si eu am inceput constructia casei fara autorizatie, eu care nu as fi crezut sa fac asa ceva si dece? Am avut toate actele in ordine si aprobarile necesare, dosarul pentru autorizare depus la primarie. Am asteptat cateva luni de zile, nimic. Dupa mari insistente mi-a spus arhitectul sef ca azi e vineri numai are chef dar luni am autorizatia. Asa m-am apucat de construit fara autorizatie fiind in chirie cu patru copii mici. Autorizatia nu am mai primit-o nici dupa inca 6 luni. Era vorba de un weekend. Cunosc caz cand a durat cinci ani. Domnule primar daca ganditi putin nu poate sa astepte cineva 5 ani dupa autorizatie (fara probleme la acte) si sa nu se apuce de construit fara autorizatie. Intai amendati primaria lugoj pentru nerespectarea legii si apoi luati-va de cetateni. Sunt oameni care si-au facut vise in jurul terenurilor care trebuiau sa intre in intravilan prin pug-ul mult trimbitat de fostul primar. AU ASTEPTAT ZECE ANI CA SA AFLE ANUL TRECUT CA PUGUL A FOST FALIMENTAT si nu mai intra nimic in intravilan.