După ce fântâna din Microraion V a fost la un pas de a fi închisă definitiv din cauza rezultatelor necorespunzătoare ale analizelor bacteriologice, alte două fântâni publice forate pe raza oraşului se află, de sâmbătă, în aceeaşi situaţie.
După ce fântâna din Microraion V a fost la un pas de a fi închisă definitiv din cauza rezultatelor necorespunzătoare ale analizelor bacteriologice, alte două fântâni publice forate pe raza oraşului se află, de sâmbătă, în aceeaşi situaţie.
Este vorba despre fântânile din Cotu Mic şi Stadion III, unde au fost puse anunţuri care înştiinţează populaţia despre închiderea temporară a acestor surse de apă.
„Urmează să se ia din nou probe din Cotu Mic şi Stadion III. În urma unui control de rutină, analizele bacteriologice au ieşit necorespunzătoare la cele două fântâni, aşa că am trecut la dezinfecţia lor cu clorură de var, soluţie folosită şi la dezinfectarea fântânii din Micro V.
La 48 de ore după introducerea soluţiei lăsăm să se scurgă toată apa, după care îi vom contacta pe cei de la Sanepid în vederea prelevării de noi probe. Deci, nu merge aşa repede, trebuie parcurse nişte etape”, spune Costel Marin, din cadrul Serviciului Public de Administrare şi Întreţinere a Domeniului Public (SPAID) Lugoj, care administrează cele 41 de fântâni de pe raza municpiului.
Dezinfecţia va fi realizată cu clorură de var de către firma „Elcana” Timişoara. „Am apelat la această firmă, pentru că aici se cunosc foarte bine procedurile de urmat, fiind cea care a realizat şi forajul”, precizează Costel Marin.
O astfel de analiză costă 346 de lei de la bugetul local, care suportă şi alte costuri, precum înlocuirea robineţilor furaţi sau distruşi, consumul de curent, înlocuirea pompelor care se ard etc.
Reamintim că fântâna din Micro V a necesitat nu mai puţin de cinci seturi de analize şi trei dezinfecţii din ce în ce mai puternice, pentru a putea fi, în sfârşit, deschisă, pe data de 2 octombrie.