Fabricile lugojene angajează pensionari din cauză că nu găsesc meseriaşi calificaţi

În plină criză economică, fabricile lugojene au mare nevoie de meseriaşi şcoliţi. În lipsa tinerilor calificaţi în meserii ca strungar, frezor, lăcătuş sau sudor, societăţile lugojene apelează la foştii disponibilizaţi sau chiar la pensionari pentru a-şi acoperi posturile vacante. În plină criză economică, fabricile lugojene au mare nevoie de meseriaşi şcoliţi. În lipsa tinerilor calificaţi în meserii ca strungar, frezor, lăcătuş sau sudor, societăţile lugojene apelează la foştii disponibilizaţi sau chiar la pensionari pentru a-şi acoperi posturile vacante.În timp ce colegiile lugojene de profil oferă specializări în turism, gastronomie, comerţ sau ca designer vestimentar, meseriile din domeniul industrial dispar odată cu îmbătrânirea personalului. În acest an, odată cu rezultatele dezastruoase de la bacalaureat, tinerilor li s-au deschis, ca alternativă, porţile şcolilor post-liceale. Însă apetitul pentru meseriile respective nu a crescut odată cu această oportunitate, iar la cursurile de calificare organizate la Casa de Cultură a Sindicatelor nu s-a prezentat niciun tânăr interesat, în ultimii 15 ani!

„Am fost nevoiţi să apelăm inclusiv la pensionari!”„O problemă acută cu care ne-am confruntat în ultimii ani a fost lipsa sudorilor şi a lăcătuşilor calificaţi. Ca să acoperim aceste posturi, am fost nevoiţi să apelăm inclusiv la muncitori ieşiţi la pensie: o sudoriţă, un maşinist pentru podurile rulante şi două macaragiste. Oamenii aceştia continuă să lucreze, pentru că nu găsim oameni calificaţi. Cine mai vrea să facă asemenea meserii? Pe lângă pensionarii cărora le-am propus să lucreze în continuare, am mai reangajat cinci dintre foştii disponiblizaţi. De vreo 15 ani, în lipsa calificărilor pentru astfel de meserii în şcolile profesionale, muncitorii calificaţi practic au dispărut. La noi, la Lugomet, nu se poate doar cu calculatoare şi informatică! Nouă ne trebuie strungari, frezori, lăcătuşi, sudori, maşinişti de poduri rualnte, debitatori. Din punct de vedere al Lugometului, crearea pieţei de muncă este deficitară”, ne-a declarat ing. Pavel Săbăilă, director al Lugomet SA. El adaugă că, în aceste condiţii, nu e de mirare că media de vârstă a personalului de la Lugomet este de 45 de ani.

La Silcom SA, media de vârstă a angajaţilor e de 52 de ani! Cu aceleaşi probleme se confruntă şi Silcom SA, fostul IUPS 9 Mai Lugoj. Primenirea personalului devine o problemă „tragică”, în momentul în care strungarii sau frezorii calificaţi tot dispar şi nu se găseşte nimeni să le ia locul. Primenirea personalului este imposibilă, din moment ce tinerii nu vor sau nu pot să se mai califice în astfel de meserii. „Am dat şi anunţuri în ziare, dar, în afară de cei 20 de muncitori pe care i-am reangajat după perioada de şomaj, nu am mai găsit alţi amatori pentru meseriile de lăcătuş, strungar sau frezor. Pe undeva acest lucru îmi convine, pentru că oamenii au experienţă şi cunosc bine utilajele. Dar cât mai putem continua aşa? Nici măcar pe centrele de prelucrare cu comandă numerică, unde este o muncă curată, elegantă, nu am acoperit personalul. Vă spun sincer că aş angaja, dar nu am pe cine!”, spune ing. Claudiu Sorinka, directorul Silcom SA.
Există nu numai o lipsă de candidaţi calificaţi pentru angajarea ca muncitori, dar şi ca ingineri. La Silcom e nevoie, de pildă, de un inginer specialist în proiectare Autocad, dar nimeni nu are specializarea necesară pentru un asemenea post. Cum tinerii nu apar la orizont, media de vârstă a lucrătorilor din fabrică este incredibilă: 52 de ani!

„Gammet 2000” a recuperat o sută de şomeri şi pensionari. La „Gammet 2000”, aproape o sută de locuri de muncă disponibile n-au găsit candidaţi calificaţi printre tineri. „Foarte greu găsim personal calificat. În ziua de azi, strungarii, frezorii – în general toate meseriile vechi, sunt o raritate. A trebuit să apelăm la oameni de vârsta a doua, trecuţi de 40 de ani şi i-am angajat pe cei disponibilizaţi de la fostele IUPS şi IURT. Am mai făcut şi calificări la locul de muncă, dar tineri nu au venit. Sunt între 80 şi 100 de persone angajate pe aceste meserii, dar numai dintre cei aflaţi la un moment dat în şomaj. Am apelat şi la pensionari: în momentul de faţă avem un şef al departamentului control calitate (CTC) şi doi lăcătuşi”, spune Remus Predescu, programator producţie la firma „Gammet 2000”.  Ca şi alţi responsabili din industria lugojeană, şi Remus Predescu este contrariat: „sincer, pregătim tot felul de meserii care nu-şi au rostul, iar noi ducem lipsă de strungari, sculeri-matriţeri, sudori, până şi fierar-betonişti. Pentru aceste meserii nu se mai aude de nicio şcoală. Acum, toţi tinerii vor să se facă cofetari, bucătari, designeri vestimentari”. Iar concluzia sa este: „La Lugoj chiar e criză de muncitori calificaţi în industrie!”

În 15 ani, niciun amator pentru meseriile de strungar sau frezor! Iosif Crăciunescu, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor din Lugoj, organizează an de an, prin instituţia pe care o conduce, cursuri de formare profesională.
„Majoritatea solicitărilor sunt pentru meserii precum comercianţi, contabili, inspectori resurse umane, îngrijitori de bătrâni la domiciliu. La un moment dat, de un mare succes s-a bucurat meseria de operator calculator. Din păcate, în ultimii 15 ani nu am avut nici măcar o singură solicitare pentru meserii de prelucrător prin aşchiere, cum ar fi strungar sau frezor” – constată Iosif Crăciunescu. Un curs de formare pentru astfel de meserii durează cel puţin şase luni şi este necesar să fie făcut la locul de muncă, sub supravegherea unui maistru cu experienţă. Pe vremuri, şcolile profesionale aveau contracte de colaborare cu fabricile din oraş, pentru pregătirea viitorilor muncitori calificaţi. Din păcate, fostele „şcoli de arte şi meserii” sunt astăzi doar amintire.