Balul Liceului Tehnologic „Aurel Vlaicu” are loc în data de 2 noiembrie, începând cu ora 17.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Concurenţii de anul acesta sunt 14 la număr, însumând şapte perechi.
Balul Liceului Tehnologic „Aurel Vlaicu” are loc în data de 2 noiembrie, începând cu ora 17.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Concurenţii de anul acesta sunt 14 la număr, însumând şapte perechi.
Participanţii vor trece prin probe relativ uşoare, dar amuzante, fapt care va face din acea seară una de neuitat atât pentru concurenţi, dar şi pentru cei care le vor fi alături.
„Dacă nu vreţi să pierdeţi o seară plină de surprize vă aşteptăm la Balul Bobocilor de la liceul nostru. Pregătim o seară frumoasă, o seară specială, nu veţi regreta dacă alegeţi să o petreceţi alături de noi. Încă nu ştim exact care va fi tema balului, avem de ales între două teme propuse, dar cu siguranţă va fi una unică. Deşi la începutul repetiţiilor bobocii nu prea s-au descurcat la dans, acum sunt pe drumul cel bun. Sunt foarte talentaţi şi îşi doresc foarte mult să obţină locurile fruntaşe, astfel că ambiţia îşi spune cuvântul”, a declarat Sebastian Rotaru, profesor organizator.
Organizatorii evenimentului au mai mulţi artişti şi formaţii pe listă, însă nu se ştie exact cine se va ocupa de momentul artistic al serii, asta pentru că sponsorii sunt cam puţini, iar sumele de bani adunate până în prezent sunt foarte mici.
„Din păcate ne confruntăm cu o problemă cu care se confruntă toate liceele din oraş la ora actuală, lipsa sponsorilor. Sunt foarte puţini cei care doresc să ne ajute cu diferite sume de bani. Totuşi, mai avem două săptămâni până la bal şi sperăm ca până atunci să reuşim să strângem o sumă cu care să ne permitem să aducem artistul dorit”, a mai adăugat Sebastian Rotaru.
Iată bobocii liceului:
Daiana Tănase & Daniel Câmpeanu
Adelina Iona & Mark Moruţan
Adela Veciunca & Alex Căprariu
Maria Ionescu & Cristian Popescu
Andreea Tamş & Emanuel Mărănduca
Marielena Dandu & Cristian Frangule
Larisa Chindea