În primul articol din acest an vă propun un exerciţiu, cu ajutorul căruia puteţi să vă cunoaşteţi mai bine. Aşadar, vă invit să vă gândiţi la voi şi să vă răspundeţi cât mai sincer la următoarele întrebări:
- Care sunt punctele mele tari, la ce sunt eu bun (ă)?
- Cine contează cel mai mult pentru mine?
- Care sunt obiectivele mele pe termen scurt şi pe termen lung?
- Care sunt valorile mele, lucrurile în care cred?
- Ce mă îngrijorează, pentru ce mă anxietez?
- Ce mă face să mă simt bine, care sunt activităţile care îmi fac plăcere?
- Dacă o zână bună mi-ar putea îndeplini trei dorinţe care ar fi acelea?
- Unde mă simt în siguranţă? Ce mă face să mă simt în siguranţă?
- Ce îmi place la job-ul meu? Ce îmi displace la el?
- Ce îmi spune criticul meu interior? Care sunt lucrurile pentru care mă critic?
- Care sunt pasiunile mele?
- Cum îmi arăt mie însămi compasiune şi grijă? Ce fac pentru mine?
- Care este cea mai fericită amintire a mea?
- Pentru ce sunt recunoscător?
- Care este cartea mea favorită, filmul meu preferat, trupa preferată, culoarea preferată?
- Sunt o persoană introvertită sau extrovertită?
- Ce îmi spun visele mele?
- Care este cel mai mare eşec al meu?
- Care este cea mai mare realizare a mea?