Ancheta din dosarul accidentului de acum două săptămâni, de la Belinţ, accident în care şi-au pierdut viaţa trei tineri, este departe de a se fi terminat. Potrvit Mariei Todor (foto), un martor-cheie din dosar, accidentul ar fi fost produs de unul dintre supravieţuitori, care a dat vina pentru producerea accidentului pe unul din tinerii decedaţi.
Ancheta din dosarul accidentului de acum două săptămâni, de la Belinţ, accident în care şi-au pierdut viaţa trei tineri, este departe de a se fi terminat. Potrvit Mariei Todor (foto), un martor-cheie din dosar, accidentul ar fi fost produs de unul dintre supravieţuitori, care a dat vina pentru producerea accidentului pe unul din tinerii decedaţi.
Un grav accident de circulaţie s-a petrecut în urmă cu două săptămâni, la ieşirea din Belinţ spre Timişoara. Şoferul unui autoturism în care se aflau şase persoane a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat. Din cei şase ocupanţi ai maşinii, trei au murit, iar trei au fost răniţi.
Unul din cei care a scăpat cu viaţă este Arpad Karoly, din Săcălaz, prieten cu proprietarul maşinii, Dorian Moldovan, un tânăr din Făget. Imediat după accident, Arpad Karoly le-a declarat poliţiştilor că la volan se afla tânărul decedat, Dorian Moldovan.
Un alt supravieţuitor al accidentului este Maria Todor, din Făget. Tânăra a fost internată la Spitalul Municipal Lugoj cu mai multe fracturi. Maria Todor este martor-cheie în dosar, ea fiind cea care le-a declarat poliţiştilor că Arpad Karoly minte cu privire la cel care a condus maşina în momentul accidentului.
Potrivit poliţiştilor, imediat după accident, Maria Todor a declarat că la volanul maşinii se afla Arpad Karoly. Ulterior, tânăra şi-a schimbat declaraţia, susţinând că maşina era condusă de tânărul decedat, Dorian Moldovan.
Acum, martorul a revenit asupra declaraţiei iniţiale, susţinând că în momentul producerii accidentului, la volanul maşinii se afla Arpad Karoly, supravieţuitor al accidentului. „Am plecat de la Făget să mergem la Timişoara. Până în Lugoj, la Unic, maşina a fost condusă de Dorian Moldovan. Acolo a trecut la volan, Arpad Karoly, care a condus până în momentul în care s-a produs accidentul”, a declarat Maria Todor pentru www.redesteptarea.ro.
Tânăra, internată la Spitalul Municipal, a spus şi ce a determinat-o să îşi schimbe declaraţia iniţială. „Mi-a fost frică de el, de familia lui. Şi după accident mi-a fost frică de el când am văzut cum scrâşnea din dinţi şi se uita urât la mine. Nu pot să trăiesc în minciuna asta, nu am putut să las minciuna. Eu nu vreau să ajung prin tribunale cu el, dar m-am gândit că nu pot să las minciuna asta”, a mai declarat Maria Todor pentru www.redesteptarea.ro.
Poliţiştii aşteaptă acum ca tânăra să fie externată pentru a o audia, iar dacă Maria Todor îşi menţine declaraţia potrivit căreia Arpad Karoly a condus maşina, tânărul poate fi transformat din victimă a accidentului în învinuit.