EXCLUSIV Ce e în mintea unui judecător care nu mai primește șpaga de 50.000 de euro promisă: „Bă, are banu’ şi nu vine. Poate merge cu D.I.I.C.O.T-u’ pe mână”

Fostul judecător al Curții de Apel Oradea, Mircea Pușcaș, a fost condamnat în luna iunie la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de  influență, după ce ar fi pretins suma de 50.000 de euro pentru a interveni pe lângă judecători din cadrul Curţii de Apel Oradea şi pentru a-i determina să pronunţe faţă de un afacerist o soluţie de achitare într-o cauză penală în care omul de afaceri orădean era judecat pentru infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal şi lovire. În același dosar, Marcel Piștuca, intermediarul șpăgii dintre afaceristul denunțător și judecătorul Pușcaș, a fost condamnat la doi ani și șase luni de închisoare cu executare.

Sentința Curții de Apel Timișoara a fost atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde dosarul se află în prezent. Stenogramele din dosar, intrate în posesia Redeșteptarea, surprind o discuție aprinsă dintre Pișturca (intermediar al șpăgii și prieten cu judecătorul Pușcaș) și fosta soție a denunțătorului, intrat la pușcărie după ce afacerea a picat pentru că nu s-a dus cu banii, iar judecătorii au așteptat banii degeaba.

Potrivit discuțiilor interceptate de SRI, Pișturca îi reproșează soției denunțătorului faptul că acesta nu s-a ținut de cuvând și nu s-a mai dus la judecători cu diferența de 40.000 de euro, după ce le dăduse 10.000 de euro. În aceeași discuție, intermediarul șpăgii susține că judecătorii care au așteptat șpaga nu s-au gândit niciun moment că afaceristul nu are de unde să dea bani, teama lor cea mai mare fiind ca inculpatul să nu fie „pe mână cu DIICOT-u’”.

P. M.: – Tu ascultă aci la mine, ca să-ţi spun şi ţie odată, să înţelegi şi tu româneşte. Deci, pentru  mine, eu nu mai vorbesc cu nimeni, nimic. Vorbeşte (vorbeşte trivial, n.n) lu’ Dumnezeu! Înţelegi? Pentru că… Deci, el o trebuit să ştie de la început o treabă. Bă, mă leg să intru pe faza asta sau nu? Eu, atunci, am umblat. Am făcut o sută de drumuri pentru el, înţelegi? Şi s-o ales fix (vorbeşte trivial, n.n). Deci, nu poţi să fii aşa, înţelegi?

B. M. M.: – Da’ de ce?

P. M.: – Păi, da’ ce s-o ales? Până la urmă, nu s-o concretizat nimic. Înţelegi? Deci, îs nişte chestii total diferite.

B. M. M.: – Da’ de ce nu…? Ce? N-o făcut grasu’ plata sau ce? Ce-o fost acolo? Că eu nu ştiu. Pe vremea aia nu eram cu grasu’.

P. M.: – Păi, el o zis că vine cu banii, n-o mai venit cu banii. Cine (vorbeşte trivial, n.n) mea? Tu crezi că te joci ca şi cu şoarecele şi cu…

B. M. M.: – Bă, da’ aici nu face grasu’ plata. Dacă eu… M., eu îţi las ţie garanţie ceva şi să vorbeşti cu ăsta.

P. M.: – Da’ nu mă interesează pe mine. Da’ nu… Mie nu… Mie nu trebuie să-mi laşi garanţie. Odată, un om, când te driblează, nu mai poţi. Eu, amu, dacă vrei, îţi povestesc de la A la Z, înţelegi? Eu am fost cu el, am stabilit. O zis ăla: Bine, bă. Rezolvăm amândouă procesele, să fie ok, că aveai şi tu, probabil, ceva proces acolo. (Vorbeşte trivial, n.n) mea ştie ce proces.

B. M. M.: – Eu n-am nimic.

P. M.: – Să-i spui că: Bă, spune-i că să mă rezolve cu ăsta, că, dacă nu, mă achită celălalt diseară.  Nu te poţi juca. Aici, nimeni, nu… Astea nu-s chestii, cum mergem noi la bar aci şi bem un suc, sau vine o lepe după dunga drumului şi…

B. M. M.: – Îhm.

P. M.: – Trebuia să vină cu banii. Ăştia l-o aşteptat, că marţi era procesu’ şi astea or fost lunea. Tot n-o mai venit. După aia, s-o panicat şi ăia or crezut că le face farsă, înţelegi?

B. M. M.: – Îhm.

P. M.: – Deci, nu se joacă nimeni cu de astea. Să nu crezi tu că… Noi vorbim aci aşa, da’ acolo, deja, îs alte discuţii.

B. M. M.: – Îhm

P. M.: – Da’ nu poţi nici aşa. Dacă… Bă! I-am spus şi atunci: Bă, dacă tu crezi că vrei să dai banii, s-o înţeles la suma respectivă, îi dai. Dacă nu, nu intra în joc.

B. M. M.: – Îhm.

P. M.: – Cine (vorbeşte trivial, n.n) te pune să intri în chestii din astea? Bă, îmi spune el mie că. Bă, dă tu banii, că ţi-oi dau eu banii. Bine, astea nu-s chestii de jucărie. Bă! Bă! Nu fiţi nebuni la cap, mă! Nu fiţi nebuni la cap, mă, că astea nu-s lucruri de jucărie, mă! Alţii ar da bani şi n-are la cine să deie, în (vorbeşte trivial, n.n) mea, să scape. Alţii ar da bani. Totul o fost rezolvat.

B. M. M.: – Hm!

P. M.: – Da’ tu crezi că vii şi spui la… Ştii ce-o zis ăla?

B. M. M.: – Nu, că el, când o vândut remorcile, s-o dus şi s-o umplut cu aur şi figuri şi alea, alea, înţelegi?

P. M.: – Bă! Ascultă aci la mine! Bă! Bă! Ştii ce-o zis celălalt (n.a. judecător)? Că eu nu-l cunosc pe ăla. O zis: Ce? Am ajuns să stăm la masă, acuma ne tragem cu infractorii de degete? Face ce vrea cu noi? Păi, s-o panicat şi ăia, în (vorbeşte trivial, n.n) mea, când o văzut că o zis: Bă, viu săptămâna care vine, viu atunci. Oamenii l-o înţeles.

B. M. M.: – Da, că s-o tot amânat pronunţarea atunci.

P. M.: – Păi, da’ lasă-mă în (vorbeşte trivial, n.n) mea, mă omule, că nu poate… Nimeni nu-şi riscă pielea degeaba.

B. M. M.: – Aşa-i.

P. M.: – N-o fost vorba de 5 luni de puşcărie. Bă, omule, ascultă aci la mine!

B. M. M.: – Deci, trebuia să fie conştient atunci.

P. M.: – Bă! Bă! Ascultă aci la mine! O fost nişte băieţaşi şi n-o avut executare mare, înţelegi?

B. M. M.: – Îhm.

P. M.: – Păi, când le-am spus, nici n-or comentat. Zic: Bă…! Ştii ce-o zis unu către mine? Astea nu se negociază.

B. M. M.: – Prost îi, Doamne!

P. M.: – Păi, da’ unde (vorbeşte trivial, n.n) mea…?

B. M. M.: – Prost cu p mare.

P. M.: – Bă! Omule? Deci, eu jur! Eu, dacă ştiam că aşa om îi, nu mergeam. Merge (vorbeşte trivial, n.n) lu’ Dumnezeu pentru el atâta! Am crezut că, totuşi, îi parolist. O zis: Bă, stai liniştit! Dau oricât, numa’ să scap.

B. M. M.: – Hm!

P. M.: – Păi, când o fost vorba să dea, n-o mai dat. Păi, B. s-o temut atunci că le face farsă cu banii, mă. (Înjură, n.n) amu ia, nu fiţi bolunzi la cap! O zis: Bă, vin la 2, cu banii. N-o venit. Că: Vin la 3. Ăia aştepta să vină cu banii. Şi-o zis B. după aia: Bă! Zice: Dacă măsluieşte banii?

B. M. M.: – Hm!

P. M.: – Bă! Lumea se şi teme la urmă. Că nimeni n-are chef de a da cu subsemnatu’ până când îl (vorbeşte trivial, n.n) soarele. Şi io n-am vrut să zic nimica, (vorbeşte trivial, n.n) mea, când m-o sunat la telefon. Mie mi-or spus din puşcărie, că i-o umblat gura pe-acolo, că (vorbeşte trivial, n.n) mea, că nu ştiu ce, că el poate să dea declaraţii împotriva nu ştiu cui. Da’ poate să sugă (vorbeşte trivial, n.n), că n-are el nicio dovadă şi nici nu mă interesează

B. M. M.: – Îhm.

P. M.: – S-o gândit că, bă, atâta timp nu vine… Ei n-or ştiut că n-are bani. Ei or gândit, bă, are banu’ şi nu vine cu el şi poate merge cu D.I.I.C.O.T-u’ pe mână.

B. M. M.: – Da’ n-ar face el din astea. Doamne feri!

P. M.: – Da’… Mă, da’…! Bă, da’…! Bă! Bă, omule! Dar oameni… Bă, uită-te cum or picat alţii cu cardaboşu’. Deci, ministru’ (vorbeşte trivial, n.n) mele. N-o avut cu ce să-i bage pe gât. Îi bagi la ăla 3 metri de cârnaţi şi o litră de pălincă, în (vorbeşte trivial, n.n) mea.

B. M. M.: – Pe bune? Na.

P. M.: – Nu… Nu te joci cu din astea. Nu ştii niciodată. Deci, bă, oamenii s-or temut.

B. M. M.: – Eu cred c-o sperat să facă rost de bani şi-o tot tras de timp, ştii?

P. M.: – Dar de ce…? Bă! Dar de ce o spus că nu sunt bani atunci? El o zic că: Bă, B. dă. O dat şi B. 10 mii pentru el, da’ nu dă mai mult. Mă, în (vorbeşte trivial, n.n) mea, eu nu dau atâta.