Trei sportivi lugojeni de perspectivă, de la grupele de juniori, vor fi prezenți în perioada 13-14 noiembrie la finala națională de gimnastică masculină.
Competiția va avea loc la Ploiești și va reuni cei mai buni gimnaști la nivel de juniori și seniori.
Municipiul de pe Timiș va fi reprezentat de Răzvan Micloș la juniori II, nivel 4 (15-16 ani), Norbert Marcu la juniori II, nivel 4 și Flavius Borca la juniori II, nivel 3 (13-14 ani), toți legitimați la Clubul Sportiv Școlar Lugoj.
Norbert Marcu și Flavius Borca sunt componenți ai lotului național de juniori, cantonat la Reșița și condus de profesorul lugojean Adrian Meleancă.
“Va fi un concurs important, care reprezintă în același timp o verificare necesară înaintea europenelor, programate în decembrie, în Turcia”, a explicat Adrian Meleancă.
Antrenorul de la CSȘ Lugoj, Alexandru Panait, a fost inclus în comisiile de arbitrii de la aparate.