Asociaţia Militarilor în Rezervă şi Retragere ”Lt. erou Petru Laţcu” Lugoj aniversează astăzi împlinirea a 103 de ani de la înfiinţarea Regimentului 90 Infanterie din Lugoj, primul regiment românesc sau ”primul copil militar al Marii Uniri”, cum a mai fost denumit, ce a luat ființă în Ardeal şi Banat după Marea Unire, la 1919.
Aniversarea se dorește a fi o sinceră evocare adusă eroilor acestui regiment românesc, căzuţi pe câmpurile de bătălie pentru apărarea şi reîntregirea Patriei și asta pentru că încă de la începuturi, 25 ianuarie 1919, unitatea s-a remarcat prin participarea glorioasă la toate bătăliile pe care România le-a dus în campania din acel an și pe câmpurile de luptă din cel de-Al Doilea Război Mondial.
Proaspăt înființați au alungat ungurii peste Tisa
După realizarea Marii Uniri de la 1918, când Transilvania, o parte din Banat, Basarabia şi Bucovina s-au alipit la România, a apărut necesitatea înfiinţării de unităţi militare româneşti în aceste teritorii.
Astfel, au luat ființă opt regimente de infanterie la Sibiu (Regimentul 90), Braşov, Alba Iulia, Orăştie, Cluj, Dej, Tg. Mureş şi Bistriţa şi un batalion tehnic la Alba Iulia.
Regimentul de Infanterie Sibiu, înfiinţat prin Decretul Nr. 345 din 1919, a fost prima unitate românească din Transilvania. După două luni, regimentul primește numerotarea de , ”R. 90 I. Sibiu” și era format din trei batalioane de infanterie și un tren regimentar (companie logistică) cu un efectiv total de 2.217 militari.
Primul comandant a fost colonelul Gheorghe Radeș.
La nici trei luni de la înființare, pe 14 aprilie, regimentul execută un marș pe direcția Oradea-Salonta, contribuind alături de alte unități la alungarea trupelor ungare peste Tisa.
Cu echipament de acasă au ținut piept germanilor
În anii ‘20, regimentele duceau lipsă de echipament, soldații fiind siliți să poarte hainele civile de acasă, iar prin anii ‘30, militarii încă mai purtau uniforme austro-ungare și rusești.
În martie 1939, în urma invadării Cehoslovaciei de către Germania hitleristă, s-a decretat mobilizarea în România. În ordinul de mobilizare, se preciza ca rezerviștii să aducă cu ei ciorapi, mănuși, ranițe, cojoace si altele.
În iulie 1942, Regimentul 90 Infanterie participă la cucerirea Bastionului 2, a înălțimii Golovka, apoi la nord de Balaklava de la Sevastopol, unde a pierdut un sfert din efective.
Bolnavi și răniți au luptat eroic împotriva ofensivei sovietice
În marșul pe jos spre Stalingrad, regimentul a ajuns în Stepa Kalmucă denumită de soldați ”Sahara rusească”, cu soare arzător și ploaie de nisip care pătrunde în ochi și gură. Căruțele se înfundă până la osii în nisip. Toți credeau că le-a venit sfârșitul, iar ofițerii și soldații îl blestemau fără rețineri pe Antonescu.
În cadrul Diviziei 18 Infanterie, regimentul a primit un sector de apărat de 10 km în fața lacului sărat Zaza, la sud de Stalingrad, adică de cinci ori mai mult. Efectivul regimentului era de 1.800 de militari din care aproximativ 10% erau bolnavi și răniți. În urma ofensivei sovietice, regimentul a mai rămas cu aproape 500 de militari, dar a scăpat de încercuire.
La 16 aprilie 1943, regimentul a revenit la Sibiu, unde s-a contopit cu un regiment de grăniceri devenind R.90 I. Grăniceresc. Apoi, în toamnă, a devenit R.90 VM.
În martie 1944, cu un efectiv de 2.800 militari regimentul este trimis la Iași unde în urma luptelor mai rămâne cu 700 de militari, fiind scos din luptă. După 23 august 1944, regimentul a revenit la denumirea de 90 Infanterie și în timp ce o brigadă mecanizată sovietică a pătruns prin lupte în orașul Ploiești, unitatea românească a efectuat o învăluire a orașului pe la sud-vest. De la Ploiești, regimentul va participa la eliberarea României, a Ungariei și a Cehoslovaciei de sub ocupația fascistă.
La revenirea în țară în anul 1945, a fost dislocat în mai multe garnizoane (Sibiu, Cluj, Becicherecul Mic, Jebel) până în anul 1958 când a fost mutat definitiv la Lugoj.
În anul 1994, regimentul a fost desființat și din subunitățile lui și cele din Buziaș a fost înființată o brigadă având comandamentul în garnizoana Buziaș.
Ultimul comandant al regimentului a fost locotenent-colonel Mircea Mândru, 1990 – 1994.




![[FOTO] Stop nesimțirii! Lugojean prins în flagrant de Poliția Locală la Tapia în timp ce arunca ilegal deșeuri](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2026/02/gunoi-7-360x180.jpg)














![[FOTO] Stop nesimțirii! Lugojean prins în flagrant de Poliția Locală la Tapia în timp ce arunca ilegal deșeuri](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2026/02/gunoi-7-350x250.jpg)


![[VIDEO] La colindat după taxă de protecție, de Sfânta Maria! Sportiv prins în flagrant de către polițiștii lugojeni când primea 1.000 de euro](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2020/08/operatiune-spectaculoasa-flagrant-timis-tanar-saltat-mascati-674765-120x86.jpg)





