Europa noastră

Stând pe nisipuri exotice sau autohtone, în valuri în­spu­mate sau în blânde un­duiri, mergând la piaţă mă­car pentru brânză, ardei şi roşii, cumpărând o cio­co­lată de pe acelaşi raft din oricare magazin al unui anumit lanţ euro­pean, plătind aceleaşi fac­turi, aţi băgat de seamă că lumea din jurul nostru s-a schimbat?

De pildă, un stat îşi trimite nişte sol­daţi, ia aşa, în dorul lelii, să-şi dezmorţească oasele într-un teritoriu învecinat.

Concediul-exerciţiu reu­şeş­te fără probleme şi gra­ni­ţele trasate în celălalt veac nu mai valorează doi bani. Elita politică eu­ro­pea­nă protestează. Se cere a­păsat retragerea, res­pec­ta­rea tratatelor. Poveşti. Se protestează mai energic. Se instituie sancţiuni. Ba­s­me.

Un june lider politic propune sforăitoare soluţii pentru atingerea bună­stă­rii. Lumea îl crede şi îl ur­mează. Curând, banii se vo­latilizează, bancherii ză­vo­răsc porţile, greve, mi­tinguri, împrumuturi. U­milinţe. Haos.

Se vo­tea­ză ce drum trebuie ales. Ce nu s-a înţeles? Farul că­lăuzitor rămâne acelaşi.

În leagăne ale uma­ni­tă­ţii, dinamita transformă în pulbere monumente pen­tru care timpul nu a exis­tat. Se protestează din nou. Ei, şi? Explodează al­tele şi sunt martirizaţi sa­vanţii care le apărau cu nai­ve argumente.

Proteste a­nemice. Se pustiesc o­ra­şe. Îngroziţi, oamenii fug cu milioanele numai spre vest, până ce drumurile se îneacă în necuprinsul ape­lor albastre.

Totuşi, des­tul de aproape, se văd ţăr­mu­rile făgăduinţei! Deodată, ca la semnul unui dirijor, frontierele nu mai există şi un tsunami uman tra­ver­sea­ză teritorii balcanice într-un timp record, de parcă nu ar fi fost ale cui­va. Schengen? Linişte. Într-un loc s-au întins sâr­me­le ghimpate. S-a pro­tes­tat. La noi s-au ridicat corturi.

Nimănui nu i-a trecut prin minte să le fo­lo­sească, ţintele mi­gran­ţi­lor nefiind sărăciile estice, ci bogatele democraţii ves­tice sau nordice, rapid con­vertite în contabili ţâf­noşi. Mai protestează ci­ne­va? Va mai fi Europa cum o ştim?

În 1847, Vasile Alec­san­dri se preumbla pe la Balta-Albă ,,travestit” în­tr-un pictor francez nu atât pentru cure cu nămol, cât mai ales pentru a cri­tica societatea con­tem­po­ra­nă care, atentă să pe­trea­că du­pă reţeta de la Paris, nu se mai uita şi în jurul său. După numai un an, mu­lte lucruri nu mai a­veau să fie la fel.

După a­ceeaşi reţetă…