Tăierile ilegale de păduri au provocat un prejudiciu de 1,5 miliarde de lei, motiv pentru care ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Graţiela Gavrilescu, a declarat joi, la Deva, că de la 1 septembrie va funcţiona Garda Forestieră, formată prin transformarea fostelor Inspectorate Tehnice Silvice Teritoriale.
Aceasta va prelua de la fostele comisariate de regim silvic şi cinegetic patrimoniul, posturile, personalul şi prevederile bugetare, pe baza protocoalelor de predare-primire.
Numărul de posturi ale noilor structuri va fi de 617, din care 545 de personal silvic cu atribuţii de control şi implementare şi 72 de personal cu atribuţii auxiliare domeniului, dintre care 18 pentru persoane cu pregătire juridică, 18 pentru persoane cu pregătire economică şi 36 pentru cei cu specialiazare în resurse umane, achiziţii, investiţii şi administrativ.
Din datele puse la dispoziţie de către Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice Bucureşti – Serviciul Inventarul Forestier Naţional, volumul de lemn recoltat în perioada 2008-2014 din păduri este estimat la o medie de 26,69 milioane de metri cubi pe an.
Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, volumul autorizat şi recoltat în perioada 2008-2014 este de aproximativ 17,9 milioane de metri cubi pe an.
„În România se taie ilegal, anual, 8,8 milioane de metri cubi de pădure. (…) Este o problemă de interes naţional, o problemă de securitate naţională. În acest sens am făcut toate demersurile ca aceste tăieri ilegale să nu mai fie făcute”, a spus ministrul Mediului.
Graţiela Gavrilescu a mai spus că o primă măsură împotriva tăierii a fost implementarea Radarului Pădurilor, ce a avut ca efect scăderea transportului de masă lemnoasă tăiată ilegal cu aproximativ 30 la sută, conform unui bilanţ realizat la patru luni după aplicarea acestui nou concept.