Peste câteva zile, la 15 iunie, o mână de oameni de cultură din vestul ţării se vor reuni la Mehadia pentru a-l comemora pe poetul naţional Mihail Eminescu, la 125 de ani de la trecerea sa în etenitate. Manifestările, organizate de Societatea Literară „Sorin Titel” şi de parohia ortodoxă din localitate, vor avea loc din dorinţa unor oameni inimoşi de a marca, cu mijloace modeste, stingerea din această viaţă a Luceafărului poeziei româneşti. Dacă acum 100 de ani, România aflată în pragul Primului Război Mondial realiza, în ciuda mijloacelor tehnice relativ precare de care dispunea în epocă, un documentar foarte interesant despre moartea lui Mihail Eminescu, a iubitei sale Veronica Micle şi a neîntrecutului povestitor Ion Creangă în acelaşi an şi în condiţii până azi neelucidate – în România de azi evenimentul e comemorat într-un cvasianonimat. Ici-colo, manifestări locale, ca la Mehadia, în rest tăcere. Se pare că moartea poetului naţional, după şase ani de chinuri (28 iunie 1883 – 15 iunie 1889) nu mai e un subiect demn de interes în amnezica noastră actualitate.
Ca o ironie, sau mai bine zis, ca un rânjet sinistru al sorţii, în ziua de 15 iunie 2014 vom mai consemna o „moarte”. De data asta, una la ordinea zilei, dar cu nimic mai puţin devastatoare ca pierderea lui Eminescu. Într-o indiferenţă totală a autorităţilor, în acea zi va fi evacuat Muzeul Istoriei Literaturii Române din Bucureşti. Peste 300.000 de manuscrise şi cărţi vechi de peste cinci secole (marea majoritate fiind unicat), o bibliotecă în valoare de un miliard de euro (!) riscă să fie scoase în stradă. Încă din luna martie, proprietarii au arătat că nu glumesc, au tăiat utilităţile, gazul, urmează să taie şi apa. Iar consilierii locali din „Micul Paris” n-au avut nicio reacţie, ba chiar ţin partea celor care vor să arunce cultura în stradă. Şi nici soluţii alternative la această „soluţie” cinică nu s-a găsit, chit că Palatul Poporului are încăperi goale berechet, doar că acestea s-ar preta mai bine la… nunţi.
La alegerea sa ca vicepreşedinte al Academiei Române, ilustrul istoric Dinu C. Giurescu îşi dădea demisia din Parlament, declarând cu amărăciune: „Împreună cu alţi doi colegi din Parlament am propus să se instituie o zi specială dedicată literaturii române. Propunerea a primit avizul negativ al Guvernului. Socot, mai mult decât oricând, că asemenea zi dedicată literaturii şi limbii române în general este cu totul necesară în actuala situaţie când cultura românească e pe muchie de cuţit. La fel, şi cultura şi asezămintele sunt pe muchie de cuţit”.
Avea dreptate academicianul Giurescu, dar cine să-l asculte? Până atunci, pe 15 iunie îl vom omorî din nou pe Eminescu aruncând Muzeul Istoriei Literaturii Române în stradă. Şi putem s-a facem, simbolic, în fiecare an, îngropând, odată cu numele lui, câte o
părticiă din cultura naţională, până vom scăpa cu totul de trecut.
Ar fi cazul sa mai studiem si altceva inafar de Eminescu si Creanga. Cel putin 6 sau 7 generatii din familia mea i-au studiat la scoala si asta e putin absurd. Chiar nu mai exista niciun alt scriitor pe care sa-l putem studia? Dar daca ma gandesc mai bine…ce alti scriitori sa se formeze si sa existe cand profesorii iti dau o nota mica atunci cand la o argumentare pari prost cand nu prezinti un punct de vedere asemanator cu al profesorului…normal ca nu vor mai exista oameni creativi de studiat. Oricum, nu cred ca intereseaza pe nimeni ce zic eu, dar e un punct de vedere destul de adevarat.