Zilele acestea suntem bombardaţi de date statistice, de situaţii economice care ar trebui să ne arate cât de bine merge economia şi implicit, cât de bine o ducem noi, românii. Nimic mai fals, suntem pe marginea prăpastiei şi ne împăunăm cu cifre care de care mai pompoase şi mai spectaculoase.
Ce înţelege însă omul simplu, cel care îşi duce traiul de pe o zi pe alta şi nu îi ajung banii de la avans la plată? Ni se repetă până la epuizare că a crescut salariul minim pe economie, că s-au redus preţurile la alimente, dar nimeni nu spune nimic despre faptul că nu s-au creat locuri de muncă şi românii sunt nevoiţi să plece din ţară ca să poată câştiga un venit decent, iar în ce priveşte preţurile la alimente, degeaba sunt mici, dacă salariul/venitul abia îţi ajunge. Sunt cel puţin două domenii de care depinde economia României şi dinspre care vin veşti alarmante aproape în fiecare zi, dar nimeni nu vrea să vadă realitatea: educaţia şi sănătatea.
Educaţia este la pământ, iar sănătatea este pe butuci. De ce spun că educaţia este la pământ? Pentru că nu ne putem lăuda doar cu elevii olimpici, când jumătate dintre absolvenţii de liceu nu pot lua examenul de bacalaureat. Ce este însă mai îngrijorător? Realitatea aceasta nu pune pe nimeni pe gânduri. Am „reformat” educaţia până am „reuşit” să distrugem învăţământul românesc şi nimeni nu ia nicio măsură.
Dar ştim foarte bine să manevrăm datele statistice şi să ne lăudăm că rata de promovare a examenului de bacalaureat este în creştere. Să dăm un exemplu banal: în 2015 am avut 187.000 de absolvenţi de liceu, dintre care au susţinut examenul de bacalaureat 144.000, 43.000 (23%) optând să nu se înscrie.
La aceştia s-au mai adăugat 25.000 din promoţiile anterioare. Cu alte cuvinte, au susţinut examenul 169.000 de absolvenţi, promovându-l 106.000 (62,7%), dar dacă ţinem cont de numărul de numărul de absolvenţi din 2015 şi de faptul că doar 100.000 dintre aceştia au obţinut diploma de bacalaureat, procentul scade la puţin peste 50%, 53,5%.
Curat, murdar! Asta este realitatea crudă, dar nu interesează pe nimeni. Nimeni nu spune că am început să dărâmăm învăţământul românesc în momentul în care am renunţat la examenul de admitere la facultate, declanşând o goană după note mari, de parcă toţi elevii de liceu ar fi genii, punând presiune atât pe profesori, cât mai ales pe elevi.
În ce priveşte sănătatea, lucrurile stau şi mai rău. Întâlnim un paradox care se poate produce numai în România, banii sunt mai mulţi, românii mai puţini, dar serviciile din sănătate sunt tot mai dezastruoase de la un an la altul.
Să dăm şi aici un exemplu banal analizând datele statistice: în 2006 se cheltuiau pentru sănătate 10,169 miliarde lei (2,885 miliarde euro), iar anul trecut, în 2014, ajungând să se cheltuiască 22,884 miliarde lei (5,148 miliarde euro), cu 78% mai mult, aproape dublu în euro, iar sănătatea se plânge de lipsă de fonduri.
Doar în România este posibil aşa ceva. Cheltuim mai mult pentru servicii de o calitate mai scăzută. Concluzia? Datele statistice nu ţin de cald şi de foame. Cifrele pompoase înregistrate de economie nu interesează pe nimeni, dacă românii nu simt creşterea economică de pe hârtie şi în buzunare.