CSM Lugoj, liderul campionatului Diviziei D, porneşte în cea de-a doua parte a campionatului cu gândul la promovare. Prima rundă – sâmbătă, 17 martie.
CSM Lugoj, liderul campionatului Diviziei D, porneşte în cea de-a doua parte a campionatului cu gândul la promovare. Prima rundă o va disputa sâmbătă, 17 martie, pe teren propriu, în compania formaţiei Auto Timişoara, începând cu orele 11.
”După o perioadă lungă de pregătire abia aşteptăm să înceapă campionatul. Primul meci oficial l-am avut duminică, 11 martie, la Belinţ în Cupa României, pe care l-am câştigat cu 5-1. Am jucat cu echipa a II-a, cu jucătorii care vor evolua mai puţin în campionat”, a declarat Cosmin Stan, antrenorul echipei lugojene.
CSM-ul a transferat pe ultima sută de metri un jucător de 26 de ani, venit de la FC Caransebeş, din Divizia C. Numele lui este Marian Patrona şi joacă pe postul de fundaş central sau mijlocaş la închidere. ”Este un fotbalist bun, care o să ne ajute pentru obiectivul nostru de a promova”, a comentat antrenorul despre noua achiziţie.
Cinci jucători de bază de la Recaş, accidentaţi
Tot sâmbătă va începe şi returul campionatului Diviziei C pentru formaţiile ACS Recaş şi Flacăra Făget. Recaşul a încheiat turul în poziţia de lider al seriei a V-a însă, înaintea reluării părţii a II-a a campionatului se confruntă cu mari probleme de efectiv, cinci dintre cei mai buni jucători fiind accidentaţi: portarul Dubou, căpitanul Aldana, fundaşul central Albert Aldea, mijlocaşul Şchiopu, Szekely, golgeterul seriei în tur, Ştreangă şi Nanu. Pentru ultimii doi sunt speranţe să fie recuperaţi pe ultima sută de metri.
Recaşul va disputa primul meci din retur pe teren propriu, sâmbătă de la orele 15, în compania formaţiei FC Hunedoara, o contracandidată la promovare. Cosmin Petruescu, antrenorul echipei din oraşul vinului mizează pe omogenitatea şi forţa de grup a echipei sale. ”Întâlnim un adversar care a făcut o campanie de achiziţii impresionantă. Noi am avut o altă politică, aceea de a merge pe stabilitate, pe continuitate, de a da în continuare credit jucătorilor care au dus echipa pe locul I la finalul turului şi din acest punct de vedere avem avantajul omogenităţii de partea noastră, în detrimentul valorii individuale”,a precizat Cosmin Petruescu.
Recaşul a achiziţionat în această iarnă patru jucători sub 24 de ani, Horia Opriş din liga a IV-a din Austria, Ionuţ Cuciorvă de la Poli II, Bogdan Moroşan de la Corvinul Hunedoara, Albert Aldea de la Prahova Tomşani. Acestora li se adaugă Răzvan Magdaş, cel care a venit după plecarea lui Steop.
Unsprezece transferuri pentru Făget
Flacăra Făget va debuta în retur într-un meci pe care îl va disputa în deplasare, contra celor de la Mileniul Giarmata, care se va desfăşura sâmbătă, 17 martie, de la orele 15.
În pauza de iarnă clubul făgeţean a efectuat nu mai puţin de 11 tranferuri, printre care şi jucători achiziţionaţi din Liga a II-a, precum Ghindaru, Pistol sau Furdean. Oficialii făgeţeni şi-au propus construirea unei echipe tinere care anul viitor să se lupte pentru promovarea în Divizia B, dovadă fiind faptul că majoritatea jucătorilor au sub 24 de ani.