La începutul acestei luni, primarul Francisc Boldea a anunţat că a reuşit să recupereze de la Consiliul Judeţean Timiş unul din cele mai importante imobile din Lugoj – fosta cazarmă de pe strada Banatului şi că urmează ca în cel mai scurt timp să-i găsească şi o destinaţie.

„Încet-încet recuperăm toate clădirile pe care Lugojul le-a pierdut”, a spus primarul Boldea la aceea dată.
Consiliul Judeţean Timiş nu a cedat imobilul Consiliului Local Lugoj, aşa cum era de aşteptat, ci doar un drept de administrare către Primăria Lugoj, pe o perioadă de 49 de ani. Mai mult, prin hotărârea CJT, administraţia Lugojului este obligată să întreţină şi să repare imobilul din surse proprii.
Din ediţia tipărită a ziarului Redeşteptarea de joi, puteţi afla cum de în loc să beneficieze de un bun ce i s-ar cuveni de drept, Lugojul s-a trezit cu o cheltuială suplimentară. Imobilul respectiv este o ruină, iar pentru reabilitarea lui specialiştii susţin că trebuie investiţi cel puţin 1,5 milioane de euro.