Noul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş este Vasile Bâc, un procuror care ocupă de peste 20 de ani funcţii de conducere. Lugojeanul Dumitru Corneanu s-a retras din concurs după proba orală, dându-şi seama că zarurile fuseseră aruncate.
Noul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş este Vasile Bâc, un procuror care ocupă de peste 20 de ani funcţii de conducere. Lugojeanul Dumitru Corneanu s-a retras din concurs după proba orală, dându-şi seama că zarurile fuseseră aruncate.
Adrian Golban, singurul procuror din ţară care a luat nota 10 la testarea scrisă, a ratat postul de prim-procuror din cauza notei de la interviu, unde rezultatul implică o doză mare de subiectivism.
Consiliul Superior al Magistraturii a afişat rezultatele testării scrise pentru funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, o instituţie extrem de importantă prin prisma atribuţiilor pe care le au procurorii de aici (corupţie, evaziune fiscală, contrabandă, omoruri).
Aşa cum Redeşteptarea a prezentat deja, în cursă au fost înscrişi cinci procurori, printre aceştia numărându-se şi şeful Parchetului din Lugoj, procurorul Dumitru Corneanu. După ce a a obţinut la testarea orală doar nota 7,85, Corneanu s-a retras din cursă. Zarurile fuseseră deja aruncate după ce procurorul Vasile Bâc, fost procuror general în Banat, obţinuse la testarea orală nota 9,75. „Sunt trecut prin prea multe ca să nu îmi dau seama de ce se întâmplă în jurul meu”, a fost singura declaraţie a prim-procurorului Dumitru Corneanu, care a refuzat să facă alte comentarii.
Picat la interviu, cu nota 10 la scris
O surpriză plăcută la concursul pentru funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş a fost procurorul Adrian Golban. Un procuror tânăr, cu mai multe dosare „grele” la activ, Golban a reuşit performanţa să ia la proba scrisă nota 10, fiind singurul candidat din cei 42 de la nivel naţional, care a obţinut nota maximă. Cu toate acestea, Golban a ratat la doar câţiva sutimi postul de prim-procuror, diferenţa făcând-o interviul la care a luat nota 8,78. Astfel, diferenţa dintre Golban şi Bâc a fost de doar câţiva sutimi. Suficient, însă, ca să hotărască prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.