Echipa de fotbal Vulturii Lugoj, angrenată în Campionatul Diviziei C, va juca vineri, 19 octombrie, de la orele 16.30, o partidă amicală pe teren propriu în compania formaţiei Ripensia Timişoara care evolueză în Campionatul Municipal.
Echipa de fotbal Vulturii Lugoj, angrenată în Campionatul Diviziei C, va juca vineri, 19 octombrie, de la orele 16.30, o partidă amicală pe teren propriu în compania formaţiei Ripensia Timişoara care evolueză în Campionatul Municipal.
Acest amical a fost programat din cauza faptului că gruparea lugojeană are etapă liberă în Campionat, întrucât Oltchim Râmnicu Vâlcea s-a retras.
Chiar dacă este înscrisă în Municipal, Ripensia Timişoara joacă periodic meciuri amicale cu echipe din eşaloanele superioare. ”Ripensia îşi promovează imaginea programându-şi săptămânal amicale cu echipe din Divizia C şi Divizia B. Au jucat cu ACS Poli Timişoara, cu Flacăra Făget, urmează meciul cu noi, apoi cel cu Giarmata şi apoi vor susţine în 3 noiembrie o partdiă cu UTA Arad, echipă de Divizia B”, a declarat Cosmin Stan, antrenorul lugojenilor.
Amical cu istoria
Chiar dacă în acest moment cele două echipe, Vulturii şi Ripensia, se află eşaloane diferite, în urmă cu 75 de ani, în sezonul ’37-’38 acestea s-au întâlnit în meciuri oficiale, ambele echipe evoluând în prima ligă.
Performanţa calificării formaţiei lugojene în primul eşalon i-a aparţinut antrenorului jucător Victor Maier. Bilanţul singurei prezenţe a ”Vulturilor” în prima ligă a ţării a fost unul onorabil: şase victorii, două egaluri şi zece înfrângeri din 18 meciuri jucate, cu un golaveraj de 24-41.
”Vulturii” au evoluat în grupa a doua a Campionatului Naţional, ocupând locul şapte de zece echipe.
Iată şi rezultatele: 3-2 şi 1-3 cu Ripensia Timişoara, 1-0 şi 2-2 cu Juventus Bucureşti, 1-3 şi 1-3 cu Sportul Studenţesc, 0-1 şi 0-1cu Aripile CFR Braşov, 0-2 şi 1-5 cu Venus Bucureşti, 1-1 şi 2-9 cu Gloria Arad, 2-1 şi 2-4 cu Crişana Oradea, 0-1 şi 2-3 cu Universitatea Cluj, 2-1 şi 0-2 cu Dragoş Vodă Cernăuţi.