
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Timiş a anunţat că începând de la noapte Banatul intră sub incidenţa unul Cod Galben de ploi şi vânt puternic.
„În intervalul 26 februarie, ora 2 – 27 februarie, ora 15, se vor înregistra ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului. În zona montană va ninge”, se arată în comunicatul ISU Timiş.
În această după-amiază, la Lugoj se înregistrează nu mai puţin de 17 grade Celsius. Este prima zi din acest an când temperaturile depăşesc 10-11 grade.